PERICOL. 433 de muncitori care lucrau la un terminal al Aeroportului Şeremetievo din Moscova s-au imbolnăvit de toxiinfecţie alimentară, a anunţat purtătorul de cuvănt al unei organizaţii pentru siguranţa alimentelor. Pacienţii primesc tratament şi nici unul dintre ei nu a fost deocamdată externat. Oficialii locali anunţaseră anterior că muncitorii, in principal cetăţeni din Georgia, Uzbekistan şi alte foste republici sovietice, au fost depistaţi cu salmonela. Primul caz, o infecţie potenţial fatală care afectează sistemul gastrointestinal, a fost inregistrat marţi seară. Organizaţia a anunţat că sursa toxiinfecţiei ar putea fi măncarea. A fost iniţiată o investigaţie privind incălcarea normelor sanitare.
MĂSURI. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a inchis toate focarele de pestă porcină, iar programul de vaccinare va continua cel puţin pănă la finele acestui an. Pentru a opri răspăndirea bolii, ANSVSA a decis anul trecut reluarea vaccinării animalelor, ceea ce a strănit nemulţumirea producătorilor şi procesatorilor, intrucăt derularea programului implică interzicerea livrărilor de carne şi produse din carne de porc din Romănia in statele UE. Vaccinarea in gospodării este gratuită, iar proprietarii fermelor plătesc tariful medicilor veterinari, de circa 3,8 lei pentru fiecare animal.