x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Info Bun de consum 21 iulie 2007

Info Bun de consum 21 iulie 2007

de Nicoleta Catana    |    21 Iul 2007   •   00:00
Info Bun de consum 21 iulie 2007

Food and Agriculture Organization (FAO) şi World Health Organisation (WHO) fac apel la producători şi comercianţi să işi unească eforturile şi să fie căt pot de vigilenţi pentru a preveni incidentele din sectorul cărnii de peşte.

CONFIRMARE - Un alt caz de botulism

Specialiştii bucureşteni au confirmat suspiciunea de botulism apărută in urmă cu aproape o săptămănă in cazul unui tulcean. Directoarea adjunctă a Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) din Tulcea, Laurenţia Militaru, a declarat că probele de alimente care au fost analizate nu au relevat prezenţa toxinei botulinice şi că este posibil ca bărbatul din Ciucurova să fi consumat şi alte alimente in afară de cele menţionate. Persoana, care se află in continuare internată intr-un spital din Bucureşti, are pareză mandibulară, insă starea sa este in afara oricărui pericol.

DEROGARE - Crescătorii de porci sunt păsuiţi

Termenul pentru inregistrarea tipului de exploataţie de către crescătorii de porci din Romănia a fost prelungit pănă la 31 august, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş. Acesta a subliniat că o evaluare in ceea ce priveşte inregistrarea tipului de exploataţie de către crescătorii de porci va fi făcută in cursul săptămănii viitoare, iar centralizarea se va realiza inainte cu o săptămănă de la expirarea termenului final.

STUDIU - Consumaţi vitamina D

Un expert din cadrul Universităţii din Boston a subliniat importanţa administrării căt mai dese a vitaminei D, atăt in cazul copiilor, căt şi a adulţilor. Aproximativ un milion de persoane din Europa au deficit de această vitamină şi sunt supuşi unui adevărat risc, mai ales că foarte puţine alimente conţin acest compus organic. Un deficit de vitamina D poate determina apariţia cancerului şi a crampelor musculare, agravarea unor infecţii sau chiar accidentele cardiovasculare.

GRIJI - Precauţie cu carnea de peşte

Food and Agriculture Organization (FAO) şi World Health Organisation (WHO) fac apel la producători şi comercianţi să işi unească eforturile şi să fie căt pot de vigilenţi pentru a preveni incidentele din sectorul cărnii de peşte. Acest apel vine după numeroasele nereguli găsite in acest sector şi care pot pune serios viaţa consumatorilor in pericol. Numai in ultimele 12 luni au fost inregistrate 200 de incidente care au dat serioase bătăi de cap acestor instituţii.

×
Subiecte în articol: bun de consum