Marea Britanie va incepe să pună taxe procesatorilor de carne şi să analizeze cu atenţie plantele care reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor.
NEREGULI. In cazul a zece probe prelevate din apa livrată in sistem centralizat s-a constatat lipsa clorului şi/sau prezenţa enterococilor, adică a streptococilor fecali, precum şi a bacilului E.Coli, a declarat directorul interimar al Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Suceava, Silvia Odette Nicolae. Probleme s-au inregistrat in localităţile Vereşti, Salcea, Ipoteşti, Grăniceşti, Putna, Ostra, Frasin, Stulpicani, Fundu Moldovei şi Liteni. Şeful ASP Suceava a spus că peste 50% din probele luate indică faptul că apa din făntăni nu e bună de băut. Apa furnizată prin 22 de reţele de distribuţie şi cea din 371 de făntăni, din 78 de localităţi sucevene, au făcut obiectul unei monitorizări din partea ASP Suceava privind calitatea apei.
MĂSURI. Marea Britanie va incepe să pună taxe procesatorilor de carne şi să analizeze cu atenţie plantele care reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor. Serviciul pentru igiena produselor din carne (MSH) din cadrul Food Standard Agency (FSA) va supraveghea indeaproape toate inspecţiile pentru a se asigura că protecţia consumatorilor se menţine fără probleme, cu această ocazie căpătănd mai multă independenţă de FSA. MHS este responsabilă pentru reglementarea a 1.500 de abatoare şi pentru supravegherea hrănii a peste 800 de milioane de animale şi păsări.
Citește pe Antena3.ro