x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Leucemia îi mănâncă adolescenţa

Leucemia îi mănâncă adolescenţa

de Carmen Preotesoiu    |    04 Oct 2012   •   20:03
Leucemia îi mănâncă adolescenţa
Andrada îşi doreşte să ajungă avocat şi să poată simţi cu adevărat că "fericirea este singurul lucru care se dublează, când îl împarţi la doi”
Îi plăcea să cânte, să danseze. Să stea ore întregi de vorbă cu prietenele ei. Ochii ei limpezi şi luminoşi descriau sufletul unei tinere vioaie, încrezătoare în forţele ei, plină de viaţă şi dornică să trăiască intens. Andrada avea 16 ani când îşi uimea părinţii cu ideile ei ferme, bine argumentate, asemenea unui avocat, după cum spune tatăl ei, Claudiu Ileasa. "La şcoală învăţa foarte bine. Mereu şi-a dorit să urmeze Facultatea de Drept şi eu consider că i se potriveşte de minune. Este o fire ambiţioasă şi bătăioasă, care se zbate pentru a duce la bun sfârşit lucrul în care crede cu adevărat”, povesteşte tatăl fetei. Tot la 16 ani, Andradei i-a fost dat să trăiască drama care trântit-o pe un pat de spital, care i-a arătat neputinţa oamenilor bolnavi, care a facut-o să se întrebe, chiar şi pentru o fracţiune de secundă: "oare ce o să se întâmple cu mine?”. Tânăra a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică cu celule Pre-B, L2. Se implineşte un an de când fetei i s-a făcut rău în târgul unde obişnuia să meargă în fiecare duminică cu părinţii ei. A leşinat. Tatăl a crezut că este din cauza brâului care îi ţinea strâns mijlocul din pricina afecţiunii pe care o are la coloană. A mers acasă, unde medicul de familie i-a prescris o serie de vitamine, punând totul pe seama oboselii şi a lipsei de calciu din organism. Andrada a continut să meargă la şcoală cu conştiinciozitate, deşi în fiecare seară se văita că simte că nu are vlagă şi mai nou, de dureri puternice de mâini, picioare şi cap. "Eu am un prieten, conferenţiar doctor la Târgu-Mureş. L-am sunat, i-am spus toate simptomele fetei şi m-a chemat de urgenţă la spital. Joi dimineaţa am ajuns acolo, vineri aveam deja diagnosticul”. Vocea tatălui tremură sub puterea lacrimilor pe care nu şi le poate stăpâni. Aproape 2 luni de zile a stat fata în spitalul din Târgu-Mureş. A fost nevoie să  cumpere toate medicamentele. Au adus donatori din Călan, Hunedoara, locul lor natal, pentru transfuziile de sânge de care avea nevoie copila, ba chiar şi glucoza pentru perfuzie a trebuit să o cumpere. Ar fi dat bieţii părinţi oricât, numai să ştie că fata lor frumoasă şi deşteaptă va fi din nou sănătoasă, şi nu chinuită de o boală care stârneşte deznădejdea şi disperarea.

O săptămână de tratament, 1.500 de euro
Au luat la scotocit internetul. Au vorbit cu părinţi care trec prin chinul îndurat de ei. Aşa au reuşit să ia legătura cu Fundaţia Bubulina, care se ocupă de copiii români, bolnavi de leucemie şi să reuşească să ajungă la clinica San Matteo din Pavia. "Andrada este acolo împreună cu mama ei de la sfârţitul lunii octombrie, anul trecut. Acolo a urmat curele de citostatice de care avea nevoie. Statul ne-a ajutat prin faptul că ne-a înlesnit şederea acolo. Ne-a aprobat, prin formularul E112, cam 80.000 de euro. Nevoile noastre au fost mult mai mari, dar Dumnezeu a fost alături de noi şi am reuşit să stăm până acum acolo. Analizele pe care le-a făcut ultima oară au ieşit bine, iar medicii ne-au dat speranţe mari că fata noastră o să se însănătoşească”, spune tatăl Andradei. Fratele ei de 14 ani o aşteaptă acasă. Nu a mai văzut-o de când a fost internată la clinica din Italia. Ambiţioasă, fata a continut şi în Italia să meargă la şcoala din interiorul clincii, doar-doar va reuşi să nu piardă anul de şcoală. Urmează acum încă 8 şedinţe de radioterapie. În funcţie de modul în care organismul ei va reacţiona, doctorii vor stabili intervalul de timp la care va trebui Andrada să ajungă în Italia: fie o dată pe lună, vreme de o săptămână, un an de zile, fie o dată la trei luni, timp de 2 ani. "Ne rugăm la Dumnezeu să fie bine. Şi să ne ajute să putem ajunge în continuare la clinică”, speră Claudiu Ileasa. Costurile sunt mari, iar puterile familiei Andradei mici. Numai o săptămână de tratament în Italia îi costă 1.000 de euro, la care se adaugă mâncarea şi cazarea, în total cam 1.500 de euro. Andrada însă nu îşi pierde nădejdea şi ne oferă o lecţie pe care nu trebuie să o uităm: "Sunt doar un simplu călător în acet tren numit viaţă”, spune ea. "De multe ori am oprit în staţii, staţii în care am pierdut ceva sau am câştigat. Vreau să trăiesc. Cu credinţă în bunul Dumnezeu şi în oameni. Vreau să cred că încercarea de acum, este doar un vis urât, un coşmar din care mă voi trezi cât mai curând. În viaţă, merg pe ideea că fericirea este singurul lucru care se dublează, când îl împarţi la doi”.

Să trăim bucuria de a dărui!

Pentru cei care vor să îi fie alături fetei de 17 ani, pe numele tatălui său, Ileasa Claudiu Flaviu, la BCR, sucursala Călan, judeţul Hunedoara, s-au deschis următoarele conturi:
-în lei: RO 13RNCB0166024382180003
-în euro:RO 86RNCB0745024382180003
Cod SWIFT RNCB RO BU
Pentru mai multe detalii, familia Andradei poate fi contactată la telefon: 0761.656.589

×