15 aditivi alimentari, o cantitate mare de zahăr şi de grăsimi. Aceasta este reţeta după care a fost fabricată napolitana Yoo Hoo! O serie de categorii de bolnavi ar trebui să consume produsul cu precauţie.
Napolitana "Yoo hoo!" este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă. Din această cauză pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp.
Valoarea biologică a produsului analizat este scăzută şi de prezenţa aditivilor alimentari, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Astfel, glicerina, consumată în cantităţi mari, poate provoca dureri de cap, greaţă, sete, hiperglicemie. Propilenglicolul poate produce stări depresive ale sistemului nervos central, este neurotoxic şi cardiotoxic. Sorbatul de potasiu poate duce la apariţia dermatitelor, alergiilor şi distruge vitamina B12. Din cauza compoziţiei, napolitana are o valoare energetică foarte ridicată. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, hepatice, renale, celor cu afecţiuni dermatologice, persoanelor cu afecţiuni ale tractului intestinal, celor cu cancere, alergicilor, astmaticilor, celor cu status proinflamator sistemic, persoanelor cu maladii neurologice şi neurodegenerative. Produsul este interzis suferinzilor de celiachie, iar diabeticii vor cere sfatul medicului înainte de a-l consuma.
ETICHETA YOO HOO!
Blat wafă cu umplutură de cremă de cacao. Ingredientele blatului: ou întreg, făină de grâu, zahăr, grăsimi vegetale, apă, emulsificatori: E471- mono şi digliceride ale acizilor graşi, E477- esterii propilenglicolului cu acizii graşi, E422- glicerină, E470a- săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi, propilen-glicol- E1520, lecitină de soia- E322, aditivi: sorbitol- E420 ca mijloc umectant, glicerină- E422, amidon modificat, substanţe de afânare E450a- difosfaţi, E500- carbonat de sodiu, carbonat de calciu- E170, mijloc de acidificare, acid citric- E330, sare, conservant: sorbat de potasiu- E202 0,1%, aromă de vanilie. Ingredientele cremei: zahăr, dextroză, cacao pudră (10/12) 7%, grăsimi vegetale, lapte praf degresat, alcool, arome, stabilizator: pectine E440, conservant sorbat de potasiu E202. Conţine urme de alune.
Citește pe Antena3.ro