Şeful Inspecţiei Sanitare de Stat Mureş, dr. Gabriela Uifălean, a anunţat luni că pe parcursul anului trecut instituţia a efectuat 7.111 controale igienico-sanitare şi a aplicat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de lei.
Şeful Inspecţiei Sanitare de Stat Mureş, dr. Gabriela Uifălean, a anunţat luni că pe parcursul anului trecut instituţia a efectuat 7.111 controale igienico-sanitare şi a aplicat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de lei. În urma acestora au fost aplicate 96 de avertismente, 867 de amenzi contravenţionale, au fost emise 240 de dispoziţii de suspendare temporară de activitate şi au fost retrase 63 de autorizaţii sanitare de funcţionare.
De asemenea, inspectorii sanitari au retras de pe piaţă peste patru tone de alimente cu termen de valabilitate expirat, majoritatea din unităţi de procesare, depozitare sau desfacere produse alimentare. Potrivit dr. Gabrielei Uifălean, în toate unităţile inspectate s-a verificat şi respectarea legislaţiei privind fumatul în spaţii publice închise, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate 61 de avertismente, 141 de amenzi şi 35 de dispoziţii de suspendare temporară de activitate.(

Citește pe Antena3.ro