x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet O portie de fericire inghetata

O portie de fericire inghetata

21 Iun 2005   •   00:00

Alimentatie echilibrata

Soare torid... Temperaturi peste 30 de grade Celsius... Ce poate fi mai bun pentru a ne racori decat savuroasa inghetata? Cu ciocolata, cu vanilie, cu frisca sau cu fructe, inghetata este desertul cel mai iubit si cel mai potrivit in zilele calduroase de vara.

Ingrasa...

"O inghetata clasica facuta din ingrediente naturale este un produs foarte bun, insa trebuie consumata cu moderatie. Spun acest lucru, pentru ca inghetata este un aliment hranitor, cu un continut ridicat de proteine si grasimi, cu densitate calorica foarte mare uneori", afirma prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. 100 de grame de inghetata contin 173 de kilocalorii, aproximativ 60% apa, 3-4 grame de proteine, 6-7 grame de lipide, dintre care 3-4 grame sunt grasimi saturate, periculoase pentru sanatate. O dovada ca inghetata ingrasa vine si din continutul ridicat de zahar – aproximativ 20-25 de grame la 100 de grame de produs.

... dar inlatura stresul

Alimentele influenteaza foarte mult modul de functionare a creierului, inghetata incadrandu-se in categoria alimentelor care stimuleaza activitatea cerebrala. Studiile au aratat ca acest desert inlatura stresul, ne face fericiti, actionand asupra centrilor placerii din creier. Ciocolata sau cacaoa stimuleaza producerea in creier a substantelor de tipul serotoninei si dopaminei. Aceste substante se numesc neurotransmitatori si au efect euforizant, fiind asociate cu starea de buna dispozitie, cu starea de bine. Cand creierul produce serotonina, tensiunea este usurata. Atunci cand produce dopamina este stimulata capacitatea de actiune. Nivelul scazut al acestor neurotransmitatori este una dintre cauzele depresiei, anxietatii si insomniei. Serotonina este produsa de un aminoacid – triptofanul – continut de lapte si frisca, ingredientele principale ale inghetatei. Pe langa sinteza serotoninei, triptofanul participa la prelucrarea de catre organism a vitaminei B3, necesara pentru buna functionare a sistemului nervos. In acelasi timp, inghetata cu cacao inlatura temporar somnul si foamea si contribuie la eliberarea de endorfina, un hormon al placerii.

Alergii si toxiinfectii

Cu toate acestea, inghetata poate fi periculoasa sanatatii daca nu este acordata atentia cuvenita intregului proces tehnologic, de la productie pana la distributie. "Este foarte important sa avem un lant de frig continuu. Decongelata si recongelata, inghetata isi pierde structura untoasa, se sparg emulsiile, apar acicule de gheata, fiind contraindicata consumului. De inghetata suntem atrasi mai cu seama vara, motiv pentru toxiinfectiile alimentare care pot aparea cu usurinta", ne avertizeaza prof. dr. Gh. Mencinicopschi.

Dat fiind ca inghetata este un produs care contine o cantitate mare de lapte, chiar si in cantitati mici aceasta le poate provoca probleme celor cu intoleranta la lactoza. De aceea, acest desert atragator nu trebuie consumat de aceste persoane. Printre simptomele intolerantei la lactoza se numara: crampe abdominale, balonare, diaree, varsaturi.

Inghetata este delicioasa si in combinatie cu fructe, prajituri, cu tot felul de toppinguri, care pot fi naturale (siropul de fragi, de fructe de padure, de artar) sau din coloranti, aditivi alimentari de sinteza.

Dar colorantii de sinteza, aromele artificiale creeaza probleme suferinzilor de alergii alimentare, iar stimulatorii de aroma folositi in unele sortimente de inghetata pot avea efecte negative asupra activitatii cerebrale. Atentie, inghetata cu fructe uscate poate contine resturi de conservanti care nu sunt tocmai buni sanatatii.

SORTIMENTE. Pe piata europeana se gasesc mai multe tipuri de inghetata. Astfel, pe langa inghetata clasica, exista inghetata de tip sorbet – sucuri din fructe, fara lapte. Sorbeturile sunt mai apoase, nu au consistenta cremoasa specifica inghetatei clasice si se servesc la pahar. "Acestea sunt sanatoase daca sunt facute din sucuri de fructe proaspete, fara adaosuri de arome sintetice sau coloranti", arata prof. dr. Mencinicopschi. In Italia a aparut asa-numita inghetata "calda", care imita structura celei obisnuite, dar nu este congelata.

CONTRAINDICATII. Deoarece contine mult zahar si grasimi saturate, inghetata este contraindicata diabeticilor si celor care sufera de afectiuni cardiovasculare. Inghetata clasica, rece trebuie consumata cu moderatie de cei care sufera de afectiuni ale gatului sau stomacului. Acestora si celor care au alergii la alimentele reci le este recomandata inghetata "calda", servita la temperatura camerei. In acelasi timp, dantura, smaltul dintilor pot fi afectate de temperatura scazuta la care se consuma acest produs (–18, –20 de grade).

SFATUL MEDICULUI
"In acest moment, pe piata exista si sortimente de inghetata care contin mai multe fibre alimentare si mai putine calorii. Nu trebuie sa credem ca daca un produs este light contine mai putin zahar sau mai putina grasime. La aceste produse se folosesc indulcitorii artificiali, care ar trebui consumati numai cu sfatul medicului. De asemenea, in inghetata se pot introduce tot felul de grasimi, nu numai cea din lapte. Exista insa sortimente de inghetata recomandate si in curele de slabire. Acestea au un continut mai ridicat de fibre alimentare. Altele insa sunt numai aditivi adaugati intr-o apa gelifiata. Trebuie sa invatam sa citim eticheta pentru a fi siguri de ceea ce mancam. Pe de alta parte, pentru a nu avea de suferit, trebuie sa consumam alimentele la o temperatura nu mai scazuta de 10 grade si mai ridicata de 30 de grade. Inghetata nu se incadreaza in aceste limite si atunci nu trebuie infulecata imediat ce am scos-o din frigider", avertizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
×
Subiecte în articol: ingheţată alimentatie echilibrata