Poliartrita reumatoidă

Specialist în recuperare medicală la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, medicul Diaconescu face câteva recomandări bolnavilor de poliartrită reumatoidă cu scopul de a le diminua durerile caracteristice afecţiunii.

"Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică sistemică, având ca manifestare principală artrita articulaţiilor periferice. Afecţiunea este frecvent asociată cu factorul reumatoid", precizează medicul Diaconescu. El mai adaugă că bolnavii seropozitivi tind să facă o formă mai severă de boală, prezentând mai multe eroziuni articulare şi mai multe manifestări extraarticulare.

Poliartrita reumatoidă debutează cu astenie, oboseală, scădere în greutate, insomnie, lipsa poftei de mâncare şi stări de subfebrilitate (stare a organismului care se caracterizează prin ridicarea moderată a temperaturii normale).
Manifestările articulare debutează la nivelul mâinilor. Treptat sunt prinse şi articulaţiile, umerii, coatele, genunchii. Pacientul prezintă durere de tip inflamator (prezentă la mobilizare, dar şi în repaus), tumefacţie articulară, căldură locală şi redoare (rigiditate) matinală cu durată de mai mult de o oră (redoarea matinală fiind un bun indicator al statusului inflamator al bolii). Artrita reumatoidă este progresiv distructivă cu instalarea modificărilor ireversibile şi a deformărilor caracteristice.

În evoluţia bolii apar modificări ale degetelor ce sunt responsabile de alterarea funcţionalităţii mâinii. Şi celelalte articulaţii suferă acelaşi proces deformativ.

Manifestările extraarticulare
Medicul Diaconescu precizează că poliartrita poate cauza alte manifestări. "Nodulii reumatoizi, una dintre cele mai frecvente manifestări extraarticulare, sunt formaţiuni ferme, subcutanate ce apar în ariile cu microtraume repetate, ca de exemplu, suprafaţa extensoare a antebraţului. De obicei se asociază cu fazele de activitate ale bolii şi cu pozitivarea factorului reumatoid.
Afectarea oculară apare la 10%-15% din pacienţi. La nivelul cordului poate fi prins pericardul, afectarea miocardică sau valvulară fiind mai puţin întâlnite.
Pleurezia este frecvent întâlnită, dar cu tablou clinic modest şi cu cantitate minimă de lichid. În parenchimul pulmonar pot apărea noduli reumatoizi, asocierea lor cu silicoza purtând numele de sindrom Caplan. Mai rar, la nivel pulmonar se instalează un proces de fibroză interstiţială difuză."

Alte manifestări ce apar în cadrul poliatritei reumatoide sunt: anemia normocromă normocitară, trombocitoza, sindromul Felty (leucopenie, granulocitopenie, trombopenie şi hipersplenism), vasculită cutanată şi viscerală, neuropatia senzitivo-motorie, mononevrita multiplex (ca o consecinţă a vasculitei vasa nervorum).

Tratamentul poliatritei reumatoide are ca principale obiective:
- diminuarea durerii şi inflamaţiei;
- menţinerea mobilităţii şi a forţei musculare;
- prevenirea şi corectarea deformărilor articulare, cu preservarea capacităţii funcţionale.
În atingerea primului obiectiv, un rol important îl are tratamentul medicamentos, atât cel antiinflamator, cât şi cel remisiv.

Tratamentul fizical
În timpul perioadelor de activitate inflamatorie, în funcţie de intensitatea fenomenelor generale sau locale, se recomandă repausul segmentar sau chiar general. Articulaţiile inflamate devin foarte sensibile la mobilizare, orice mişcare declanşând durerea şi în mod reflex contractura musculară periarticulară.

Kinetoterapia poate fi folosită în toate etapele bolii cu adaptarea tehnicilor kinetice la momentul evolutiv. Obiectivele kinetoterapiei sunt:
- prevenirea instalării atrofiilor musculare şi conservarea capacităţii funcţionale existente;
- menţinerea amplitudinii articulare în limite funcţionale
- prevenirea apariţiei retracturilor musculare şi capsuloligamentare cu instalarea poziţiilor vicioase, a deformărilor şi
anchilozelor;
- prevenirea apariţiei decalcifierilor;
- menţinerea tiparului mişcării.

Medicul Diaconescu, împreună cu profesor doctor kinetoterapeut Eugen Caracaş, doctor în ştiinţe, precizează că exerciţiile fizice nu urmăresc creşterea forţei musculare, ci menţinerea celei existente şi contracararea atrofiei de neutilizare. Exerciţiile constituie baza programului de recuperare funcţională în poliartrita reumatoidă stabilizată, în afara puseului inflamator. Exerciţiile se execută cu rezistenţă (aplicată manual de kinetoterapeut sau cu ajutorul scripeţilor) şi într-un ritm lent, pentru că mişcarea rapidă oboseşte musculatura şi poate genera injurii articulare. Exerciţiile se opresc la apariţia durerii, pentru că durerea inhibă forţa musculară şi determină apariţia spasmului muscular reflex de protecţie. În faza acută, se folosesc mobilizări ample, active, contralaterale.