x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Produse expirate in Brăila

Produse expirate in Brăila

de Nicoleta Catana    |    28 Noi 2007   •   00:00

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila (OJPC) au descoperit in mai multe magazine alimentare produse de post expirate, pe care le-au retras de la comercializare. Dintre cele 259 kg de produse, soia cuburi şi felii, şniţel cu proteine texturate de soia vrac, lapte soia cu aroma de vanilie, smăntănă din soia, napolitane de post, biscuiţi, pate vegetal, pe care le-au controlat inspectorii, 145 kg au fost găsite cu probleme. Potrivit inspectorului şef al OJPC Brăila, Florin Ionaşcu, printre neregulile cel mai des intălnite se află cele legate de depăşirea valabilităţii sau termenul de garanţie neinscripţionat pe etichete. S-au mai depistat probleme legate de lipsa traducerii in limba romănă a instrucţiunilor de utilizare şi a condiţiilor de păstrare a unor produse, etichetarea incompletă sau preţuri neafişate la raft. Inspectorii OJPC au amendat contravenţional nouă agenţi economici care incălcau legea, sancţiunile acordate ridicăndu-se la 30.000 lei.

×
Subiecte în articol: bun de consum