x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Proiectul de lege privind adunările publice ar putea fi retras

Proiectul de lege privind adunările publice ar putea fi retras

11 Oct 2011   •   21:00

Proiectul de lege privind organizarea _i desfa_urarea adunarilor publice ar putea fi retras sau rediscutat in dezbatere publica, o decizie urmand sa fie luata zilele urmatoare, a declarat ieri, pentru Mediafax, chestorul de politie Adrian Romica, la finalul dezbaterilor publice. Reprezentantii societatii civile au apreciat atunci ca proiectul de lege introduce restrictii inacceptabile privind adunarile publice, care nu se mai pot desfa_ura "in apropierea obiectivelor cu paza militara' _i ofera Jandarmeriei posibilitatea, considerata excesiva, de a decide criteriile de risc ale manifestatiilor. Proiectul de lege a mai fost criticat pentru ca majoreaza termenul de solicitare a unei manifestatii la cinci zile, nu are prevederi concrete privind pa_ii procedurilor de interventie in forta, inaspre_te conditiile de organizare a protestelor, nu prevede posibilitatea organizarii unor proteste spontane.

×