Produsul analizat se adreseaza copiilor, insa parintii ar trebui sa fie atenti. Cantitatea mare de zahar din compozitia acestuia le poate face rau micutilor.
CE BEM, CE MANCAM - Produsul este dezechilibrat nutritional
Produsul analizat se adreseaza copiilor, insa parintii ar trebui sa fie atenti. Cantitatea mare de zahar din compozitia acestuia le poate face rau micutilor.
Triti bell "grau expandat glazurat cu sirop de zaharuri si arome de fructe" are urmatoarele ingrediente, inscriptionate pe ambalaj: "grau expandat 72%, sirop zaharuri 28% (zahar, apa, glucoza, grasime vegetala, acidifiant, arome identic naturale de fructe, coloranti alimentari: e160 a caroten, E 160c extract de ardei rosu, E 162 rosu de sfecla, antocianidina E163". Produsul nu beneficiaza de eticheta nutritionala, astfel incat este greu sa ne dam seama de valoarea energetica a acestuia.
ANALIZA. Una dintre greselile etichetei acestui produse este neprecizarea naturii grasimii vegetale. De asemenea, nu este specificat acidifiantul utilizat. Produsul analizat contine coloranti naturali, nepericulosi, ne spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Deoarece produsul a fost obtinut prin expandarea graului, amidonul din acesta a devenit usor atacabil de catre enzimele amilolitice digestiv. Acest proces i-a conferit produsului analizat un index glicemic ridicat. Mai mult, exista si alte zaharuri cu absorbtie rapida care are un index glicemic de asemenea foarte ridicat (zaharoza si glucoza). Practic, desertul este un amestec de zaharuri care forteaza pancreasul endocrin sa produca rapid cantitati mari de insulina. Asadar este un produs inalt rafinat, lipsit de fibre alimentare.
CONCLUZII. Specialistul nostru spune ca produsul analizat este dezechilibrat nutritional, avand un index glicemic foarte ridicat. Din aceasta cauza este contraindicat diabeticilor, supraponderalilor si obezilor. Poate fi consumat in cantitati moderate in cadrul unei diete biodiversificate si cu aport de vitamine, minerale si fibre alimentare din fructe si legume proaspete.Citește pe Antena3.ro