x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet RECOMANDARE: Prazul, nelipsit în post

RECOMANDARE: Prazul, nelipsit în post

de Steluta Indrei    |    20 Noi 2008   •   00:00

Are puţine calorii, dar multe fibre alimentare. Ajută digestia. Este o legumă de sezon. Iată numai câteva dintre motivele pentru care în perioada postului este bine să mâncăm praz.

Întreaga tulpină a prazului conţine fibre alimentare, vitamine, minerale cu proprietăţi terapeutice
Jurnalul foto

Prazul este una dintre legumele cu cel mai mare conţinut de fibre alimentare. 100 g de praz conţin 4-5 g fibre şi doar 27 de calorii. Datorită fibrelor, prazul ajută digestia şi stimulează eliminarea toxinelor. Nutriţioniştii ne sfătuiesc să mâncăm atât partea albă a prazului, cât şi cea verde. Pentru că există diferenţe semnificative în compoziţia celor două părţi. În partea albă a prazului se găsesc foarte multe glucide, care au proprietăţi diuretice. Dintre fibre, pectinele se găsesc din abundenţă în partea albă a prazului. Pe când frunzele conţin alte fibre: celuloză şi hemiceluloză, care se păstrează şi după prepararea termică a prazului. Şi cantităţile de vitamine sunt diferite: frunzele conţin mult mai multă vitamina A decât partea albă a prazului. Acelaşi lucru se întâmplă cu vitamina C: 31 mg în frunze şi 18 mg în partea albă. Mineralele în schimb se găsesc în cantităţi aproximativ egale în ambele părţi ale prazului. Nivelul ridicat de potasiu (256 mg), asociat cu nivelul scăzut de sodiu, accentuează proprietăţile diuretice ale prazului. Acesta mai conţine calciu (31 mg), magneziu (11 mg), fier (0,9 mg).

 

Laxativ, diuretic, remineralizant

Prazul, numit şi ceapa blândă, este recomandat persoanelor care suferă de constipaţie, balonări, dureri abdominale. Cel mai bine este ca acestea să mănânce praz crud, în salate, amestecat cu alte legume. Astfel se păstrează întreaga cantitate de fibre alimentare, iar efectul laxativ este mai puternic. Datorită proprietăţilor diuretice şi remineralizante, sucul de praz este indicat celor care suferă de astenie, hipertensiune arterială, anemie, afecţiuni ale tractului urinar şi obezitate. Decoctul de praz îndulcit cu miere este util în inflamaţiile căilor respiratorii, răguşeală, tuse, faringită, traheită.

×
Subiecte în articol: alimentaţie sănătoasă prazului