Produsele care se vor a fi "supermăncăruri" mai au de aşteptat pănă cănd Uniunea Europeană va stabili cu exactitate regulile a ceea ce presupune acest lucru.
Astfel, afinele, somonul, spanacul şi soia, care au fost etichetate cu denumirea de "supermăncăruri", adică alimente foarte bogate in substanţe minerale, trebuie să aştepte rezultatele unor teste pentru a se verifica dacă acestea sunt chiar aşa benefice organismului uman. Unele persoane cred că astfel de produse ne pot proteja de cancer sau de bolile cardiovasculare, in timp ce altele consideră că deocamdată nu există nici o dovadă care să confirme aceste afirmaţii.
LEGISLAŢIE. Noile reguli vor fi aplicate pe toate tipurile de produse alimentare şi răcoritoare fabricate sau comercializate pentru toate categoriile de consumatori din statele membre UE. Aproximativ 100 de produse au fost etichetate ca "supermăncăruri" şi comercializarea de produse ca afine şi spanac a crescut simţitor. Unii nutriţionişti se plăng că nu există nici un efect benefic dovedit ştiinţific al acestora şi că piaţa alimentară nu oferă o situaţie clară a comercializării acestora.
Noua legislaţie a UE va interzice folosirea acestui termen dacă acesta nu este insoţit de o autorizaţie specială care să explice consumatorilor cu exactitate de ce un anumit produs este benefic pentru sănătatea lui. Companiile vor avea la dispoziţie o perioadă de aproximativ doi ani pentru a se acomoda cu noile dispoziţii. Legislaţia va face referire, de asemenea, la denumirile "conţinut ridicat de sare" sau "scăzut". Astfel, produsele care conţin prea multă sare vor trebui să aibă precizate pe etichetă de asemenea dacă au un conţinut ridicat de grăsimi sau de zahăr.
Â