Scaunul medical care-ți vindecă spatele în timp ce lucrezi la birou
Scaunul medical inventat de inginerii și medicii sibieni are menirea de ne a ajuta să suportăm statul la birou timp de multe prin destinderea coloanei vertebrale.
„Scaunul medical pe care noi l-am numit «scaun pentru destinderea coloanei vertebrale» folosește conceptul de elongație; acesta te ajută să suporți statul la birou timp de multe ore când lucrezi prin destinderea coloanei vertebrale. L-am făcut în universitate cu sprijinul unei societăți comerciale din Sibiu care ne-a ajutat la realizarea lui. Așadar, scaunul este realizat de ingineri în colaborare cu medicii; este util, foarte util, foarte multă lume are probleme cu spatele, cu coloana vertebrală”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mihail Aurel Țîțu, reprezentant al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, director al Centrului Regional al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și al Oficiului European de Brevete de la Munchen, manager al Centrului European PatLib din Sibiu.
Scaunul este conceput de la zero, inventatorii au ‚gândit’ niște mișcări verticale ale unor suporți care se atașează sub braț, ridicând pe cel care stă pe scaun, realizând o elongație a coloanei.
....................
Urmărește VIDEO și citește mai departe ca să afli detalii despre scaunul pentru destindera coloanei vertebrale.

Ştiri din .ro
Al treilea vaccin anti COVID-19 va fi autorizat în SUA. Se va administra într-o singură doză
Terapia Bach: cele 38 de remedii preparate din flori

Un nou tratament pentru COVID-19 este analizat de Agenția Europeană pentru Medicamente
Persoanele infectate anterior cu COVID-19 dezvoltă mai mulți anticorpi în urma vaccinării
Studiu: Cât timp supraviețuiește virusul SARS-CoV-2 pe textile
UPDATE Controverse cu privire la vaccinul AstraZeneca. Mesajul Comisiei Europene
Picioare frumoase și îngrijite: trucuri utile pentru a avea grijă de tine în fiecare zi
Gesturi care salvează viața în cancerul de sân
Israel: Primul studiu asupra eficienței vaccinului anti COVID-19 produs de Pfizer
(P) Hmdmedical.uk.com - hybrid dermatoscope, perfect pentru descoperirea, la timp, a problemelor pielii !
Cateva motive pentru care trebuie sa mergi periodic la medicul dentist!
Dependenţa de smartphone, o nevroză cu leac
