x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Specialiștii recomandă ciocolată pentru un creier sănătos și „isteț”

Specialiștii recomandă ciocolată pentru un creier sănătos și „isteț”

05 Apr 2018   •   06:55
Specialiștii recomandă ciocolată pentru un creier sănătos și „isteț”

De acum înainte vom fi mult mai motivați să mâncăm ciocolată, deorece oamenii de știință au descoperit câteva proprietăți inedite.


Celebrul nutriţionist britanic Rob Hobson a declarat că ciocolata reprezintă un mijloc ideal pentru a atinge longevitatea.

Potrivit specialiştilor, conţinutul de cacao din ciocolată nu numai că poate stabiliza producţia hormonului plăcerii, dopamină, dar are aproape aceleaşi proprietăţi ca şi vitaminele.

Ciocolata este o sursă de minerale şi de alte substanţe necesare corpului: magneziu - al cărui conţinut optim ajută la menţinerea rezistenţei osoase şi la relaxarea musculară, fier - care contribuie la menţinerea producţiei de eritrocite - şi zinc - prin intermediul căruia reînnoirea celulelor din organism se realizează fară probleme.

Află cum poți folosi ciocolata pentru performanțe intelectuale și longevitate

×