x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri pe scurt

23 Apr 2009   •   00:00

23 aprilie 2009



CONTROALE
În perioada 13.04 - 19.04.2009, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Harghita a desfăşurat o acţiune tematică de control privind produsele alimentare specifice Sărbătorilor Pascale. S-au controlat 31 de operatori economici, o cantitate totală de 497,2 kg produse în valoare de 17.314,6 lei. S-au constatat abateri la 18 operatori la o cantitate de 167,7 kg produse în valoare de 11.494,6 lei. Printre abaterile constatate s-au numărat: neîncadrarea produselor în data durabilităţii minimale, marcarea de pe ouă nu era clară, vizibilă, nerespectarea temperaturii de depozitare în magazin.

PEŞTE
În perioada 6.04-12.04.2009, Oficiul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a controlat nouă operatori economici care comercializau peşte şi produse din peşte. În urma acţiunii au fost oprite temporar de la comercializare 68 kg de peşte şi preparate din peşte, în valoare de 1.102 lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman 23 kg de peşte şi produse din peşte în valoare de 1.045 lei. Inspectorii au găsit produse expirate, neetichetate sau preţuri afişate astfel încât să inducă în eroare cumpărătorul. (Mihaela Ionescu)

ACRILAMIDA
Vitamina B3 poate inhiba formarea acrilamidei în cartofii prăjiţi, conform unui nou studiu realizat de cercetătorii chinezi. Aceştia au arătat că vitamina B3 reduce cu până la 70% dezvoltarea acrilamidei, substanţă cancerigenă ce apare în timpul prăjirii. Cercetările chinezilor completează eforturile din industria alimentară cu privire la reducerea formării acestei substanţe ce afectează serios sănătatea. În timpul acestor teste au fost folosite 15 vitamine, însă vitamina B3 a dat cele mai bune rezultate. Vitamina B7 şi vitamina C au avut o eficienţă de doar 50 de procente.

×
Subiecte în articol: bun de consum