x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri pe scurt

07 Mai 2009   •   00:00
Ştiri pe scurt

7 mai 2009



TÂRG
Cel mai mare târg de agricultură şi industrie alimentară din România - Târgul "Agraria" - şi-a deschis miercuri porţile la Complexul Expo Transilvania. La ediţia din acest an participă, în premieră, un grup de experţi ai Direcţiei Generale de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul CE. Târgul "Agraria" 2009, care se va desfăşura în perioada 6-10 mai, va reuni peste 180 de firme agricole din România, Austria, Danemarca, Olanda şi Ungaria, iar în cadrul manifestării vor fi deschise şi un salon cu produse tradiţionale şi un altul cu produse ecologice, cu demonstraţii şi degustări deosebite.

STUDIU
Persoanele educate îşi aleg alimentele cu mult mai multă grijă decât cele fără studii, se arată într-un studiu publicat în Journal of the American Dietetic Association. Cercetătorii arată că persoanele educate au şi o slujbă mult mai bine plătită, şi de aceea îşi permit să cheltuiască bani mai mulţi pe alimente sănătoase. Cele mai atente la dietă sunt femeile, care cheltuiesc 8,12 dolari pentru caloriile zilnice, care de cele mai multe ori sunt de calitate. La polul opus se află cei care nu câştigă foarte bine şi care preferă să îşi ia caloriile din produse fast-food, bomboane sau alte deserturi.

GUSTARE
Prunele uscate sunt cea mai bună soluţie pentru o gustare săţioasă şi sănătoasă, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din San Diego. Aceştia arată că prunele uscate sunt de preferat chiar şi produselor sărace în grăsimi, pentru că scad pofta de mâncare, fiind de un real folos în managementul controlului greutăţii corporale. Descoperirea cercetătorilor americani este cu atât mai importantă, cu cât 87% dintre femei ronţăie tot felul de alimente între mese, de cele mai multe ori acestea fiind bogate în zaharuri şi grăsimi saturate.

×
Subiecte în articol: bun de consum