Starea de bine este una interioară, care nu are nici o legătură cu exteriorul, pentru că ea se petrece numai în sufletul şi în mintea noastră.
Starea de bine este una interioară, care nu are nici o legătură cu exteriorul, pentru că ea se petrece numai în sufletul şi în mintea noastră. De fiecare dată cînd eu mă simt împlinit şi fericit, sufletul meu se întoarce acasă, trăind senzaţia minunată pentru care a fost creat şi radiind dragoste atît înăuntru, cît şi în afara mea.
Am fost învătaţi cu toţii să urmăm în relaţiile noastre cu
ceilalţi un anumit circuit: eu încerc să îţi împlinesc ţie dorinţele, caut să
te fac fericit, tu te simţi bine şi împlinit şi poate astfel îmi vei întoarce şi
mie dragostea pe care o aştept prin tine, care să mă facă şi pe mine să mă simt
iubit. Un astfel de traseu al paşilor necesari împlinirii sufleteşti poate fi însă
frustrant şi dureros.
DEZAMĂGIRE. De cîte
ori nu am încercat fiecare dintre noi să ne simţim apreciaţi de cei cărora le-am
făcut pe plac, pentru care am făcut chiar compromisuri în defavoarea noastră, şi
nu am reuşit decît să suferim mai mult decît la început, simţindu-ne dezamăgiţi
de felul în care a reacţionat cel către care ne-am îndreptat toată atenţia?
Şi e firesc să se întîmple aşa, întrucît motivaţia pentru care am făcut acest lucru a fost din capul locului negativă, bazată pe un fel de troc: eu îţi dau ceva în schimbul iubirii tale. Scopul final fiind unul de interes, ceea ce a plecat de la noi către celălalt nu a avut energia pură a iubirii, ci mai degrabă pe aceea a lipsei, căci din lipsă de iubire şi de apreciere am încercat să îi facem pe plac celuilalt.
Ori, tocmai atunci cînd încercăm să punem nevoile altuia pe primul plan din teama că am putea fi părăsiţi sau iubiţi mai puţin, ne separăm mai mult de noi înşine şi ne abandonăm sufleteşte; ne este teamă de abandonul pe care l-am putea suferi din exterior, dar nu realizăm că noi ne-am abandonat sufletul cu mult timp în urmă, încercînd mereu să facem compromisuri pentru ceilalţi, care nu ne onorează şi nu ne dau bucurie.
Ceea ce se întîmplă în astfel de cazuri este că şi celălalt are aceleaşi nevoi ca şi noi şi de fiecare dată cînd încearcă să şi le împlinească prin cineva din exteriorul său, va suferi şi în final va avea inima rănită de prea multe experienţe neplăcute.
Nici eu, nici el însă nu greşim într-un fel, căci aşa am fost învăţaţi să reacţionăm emoţional, încercînd să ne agăţăm permanent de starea de fericire pe care exteriorul mi-o poate furniza, aşteptînd mereu să intru în contact cu această senzaţie extraordinară prin intermediul altei persoane, nu prin mine.
TRANSFORMARE. Ce
s-ar întîmpla însă dacă aş scurta acest traseu al împlinirii sufleteşti? Dacă
nu aş mai aştepta ca cei din jurul meu să fie în stare benefică pentru a mă încărca
eu de la ei şi din contră, aş face aceasta direct, prin împlinirea propriilor
mele dorinţe? Cine aş fi eu cel care ar căuta bucuria în orice, independent de
alegerile celorlalţi? Căci dacă analizăm puţin, pentru fiecare fericirea este o
stare interioară, o experienţă personală, pe care un om o poate avea prin
prisma percepţiei sale despre viaţă.
De aceea întîlnim situaţii în care cineva ne face o plăcere după gustul şi alegerea sa, iar noi nu percepem aceasta la fel, uneori poate exact invers, adică nu ne place deloc oferta celuilalt, căci în esenţă, sîntem cu toţii foarte diferit construiţi emoţional şi numai sufletul nostru ştie exact ce anume avem nevoie pentru a ne simţi bine.
Nimeni nu ne poate face să ne simţim mai bine, mai fericiţi, decît o putem face noi înşine, căci noi ne cunoaştem profund şi sîntem în contact imediat cu senzaţiile care ne atenţionează dacă totul e perfect, sau nu.
Aşadar, a-i cere celuilalt, indiferent că e un părinte, copil, partener, coleg sau şef, să ne ghicească dorinţele şi să ni le împlinească, ca şi cum aceasta ar fi datoria lui, poate da naştere unui sentiment de golire sufletească. În momentul în care încep să mă uit la mine şi la nevoile mele, să îmi ofer mie atenţia pe care o pretindeam de la celălalt, să îmi satisfac mie dorinţele pe care le ceream împlinite prin alte persoane, cînd sînt atent la ce spune sufletul meu pe care îl întreb zilnic "azi te-am făcut fericit?", abia atunci mă întorc acasă, înăuntrul meu şi mă regăsesc.
EFECTE. Şi ceea ce este minunat, e că oamenii din jur încep să simtă vibraţia fericirii pe care eu o experimentez mereu înăuntrul meu şi relaţiile mele cu ei se schimbă întotdeauna, spre binele meu şi al lor.
Mai mult, trăind mereu în această stare, îţi dai seama că celălalt poate fi oricum, adică îl accepţi aşa cum e, căci este responsabilitatea lui şi numai a lui fericirea sa, care bineînţeles, nu depinde de tine, ci doar de felul în care percepe el viaţa şi că îi este şi lui la îndemînă să se simtă bine oricînd, prin el însuşi şi nu prin ceilalţi.
Şi astfel, într-o relaţie, poţi ajunge să înţelegi că starea de fericire este o problemă personală care ţine de fiecare şi că a fi împreună, respectînd libertatea şi alegerile fiecăruia poate fi ceva foarte frumos ce nu ai mai trăit niciodată, căci lipsa de ataşament şi de îngrădire deschide multe uşi în inima fiecăruia. În plus, nu vei mai experimenta niciodată teama de abandon, căci vei şti întotdeauna că singura şi cea mai importantă relaţie de dragoste trebuie să fie cu tine însuţi, adică să nu te abandonezi pe tine niciodată şi abia apoi pe ceilalţi; dacă tu te simţi împlinit, fericit şi în pace sufletească, cei din jurul tău vor fi la fel.
Întrebare
"Cineva merită să
fie fericit în această lume. De ce să nu fiu eu?"
Byron Katie
Poşta Redacţiei : Nu mă iubesc destul
"De ce aleg să relaţionez cu oameni care au tendinţe autodistructive? De ce fac lucruri care nu îmi plac?"
Simona – Mă bucur că găsiţi articolele mele interesante.
Referitor la întrebarea dvs. v-aş întreba în primul rînd care a fost relaţia cu
tatăl dvs.? Şi care a fost relaţia între mama şi tatăl dvs.? Există cumva vreun
tipar pe care l-aţi preluat ca adult? Apoi, cît de iubită v-aţi simţit de către
părinţii dvs.? Acesta este modul dvs. unic de a vă conecta la partener,
probabil datorită experienţelor trecute. Toate deciziile noastre sînt emoţionale,
deci bazate pe sentimentele trăite în situaţii similare. De aceea v-am întrebat
dacă în copilărie au existat momente asemănătoare. Problema aşadar nu rezidă atît
în afara dvs., cît în interior, adică nu în partenerii pe care îi alegeţi, ci în
ceea ce doriţi inconştient; dvs. nu doriţi să vă căsătoriţi şi atunci vă alegeţi
acest gen de bărbaţi care să vă confirme principiile sădite în minte cu privire
la bărbaţi şi la relaţii. Dvs., aţi spus bine, aveţi sentimentele de vinovăţie
pe care nu le puteţi stăpîni, aceasta pentru că probabil nu vă este deloc comod
emoţional să ştiţi că trăiţi alături de un bărbat faţă de care simţiţi dezgust;
dvs. aveţi tendinţele autodistructive pentru care vă acuzaţi partenerii. Gîndiţi-vă
pentru un moment, ce ar însemna să trăiţi alături de un bărbat extraordinar,
tolerant, iubitor, faţă de care nu puteţi emite această vinovăţie sau acest
dezgust prin care v-aţi obişnuit să vă conectaţi; credeţi că aţi şti cum să
relaţionaţi cu el numai prin iubire (nu prin milă şi dispreţ), numai prin
sentimente pozitive? Dacă aţi avut o copilărie în care aţi învăţat că o relaţie
între dvs. şi altcineva se bazează mai ales pe sentimente distructive este
foarte dificil să vă puteţi privi partenerul în alt fel. Cum spuneam, nu vă
uitaţi la problemele lui, căci astfel vă delimitaţi de problemele dvs.; uitaţi-vă
la dvs., la felul în care puteţi să vă schimbaţi percepţia şi nu îi cereţi lui
acest lucru (prin faptul că aveţi dezgust pentru el), deoarece schimbarea este
o responsabilitate interioară. În plus, trăind cu el astfel, într-o relaţie fără
armonie, aţi putea avea la un moment dat şi probleme de sănătate care se
localizează de regulă în zona ovarelor sau a sînilor. Dispreţul combinat cu
vinovăţia creează şi ele un coctail periculos de sentimente pentru dvs. întrucît
vă aflaţi în această stare mai des decît în starea pozitivă a iubirii; cînd simţim
iubire, nu numai că dăruim şi altora, dar vibrăm şi noi pe aceeaşi frecvenţă şi
sufleteşte ne simţim bine. Meritaţi mai mult decît atît. Nu vă iubiţi prea mult
de vreme ce vă îngăduiţi astfel de relaţii distructive pentru dvs. Şi la fel şi
partenerul dvs., dar este numai alegerea lui.