x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Turismul balnear – reuniune „la vârf”, în stațiunea Covasna

Turismul balnear – reuniune „la vârf”, în stațiunea Covasna

22 Sep 2018   •   21:17
Turismul balnear – reuniune „la vârf”, în stațiunea Covasna

Specialişti de renume în turismul balnear s-au reunit, pentru trei zile, în staţiunea Covasna, la cea de a XIV-a ediţie a Bursei şi a Forumului de Turism Balnear (19-21 septembrie), având girul Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR).

Evenimentul are loc în fiecare an în altă staţiune balneară, iar alegerea Covasnei a ţinut seama de resursele naturale de care dispune, mult apreciate în tratamentul bolilor cardiovasculare. Covasna este supranumită, de altfel, „Stațiunea celor 1000 de izvoare de sănătate”.

Era firesc să se întâmple așa – a declarat în debutul întâlnirii Gyero Jozef, primarul orașului Covasna, atâta vreme cât „turismul balnear reprezintă o componentă importantă în viața socială și economică a orașului Covasna”, edilul insitând asupra faptului că orașul-stațiune, recunoscut pentru „multiculturalitatea” sa este deschis oaspeților care vin atât din țară, cât și din străinătat. Binînțeles, „o stațiune balneară fără o bună infrastructură nici nu se poate închipui. De aceea, am făcut tot ce n-a stat în putință și am atras fonduri europene pentru reabilitarea infrastructurii stațiunii și vom continua în aceeași direcție, pentru a asigura dezvoltarea turismului balnear în oraș. Dar ne dorim să asigurăm și noi facilități de recreere. Între acestea, ne-am preocupat să asigurăm și funcționarea unei pârtii de schi, pentru a acoperi și perioada friguroasă a anului”, a mai spus Gyero Jozef.

În cadrul Forumului Balnear au avut loc prezentări şi dezbateri, precum şi un schimb de idei şi de bune practici între operatori din turismul balnear, atât din România, cât şi din străinătate.

........................

Află mai mult despre potențialul balnear al României, stațiuni și terapii, tot ce trebuie să știi despre TURISMUL BALNEAR

×