x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Vaccinuri - Fara pesta

Vaccinuri - Fara pesta

de Cristina Andreea Calin    |    31 Ian 2007   •   00:00

Primele zone libere de pesta porcina din Romania vor fi inregistrate in toamna, in nordul Moldovei si estul tarii, a declarat presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, Marian Avram.

"In aceste conditii, exporturile de carne de porc din Romania catre UE vor putea fi reluate in maximum sase luni de la declararea zonelor libere de pesta pe teritoriul national", a precizat Avram. Potrivit acestuia, ultima etapa de vaccinare va avea loc in luna august a acestui an, Comisia Europeana urmand sa evalueze implementarea programului de vaccinare impotriva pestei porcine in luna septembrie a acestui an.

TESTE. Pana in prezent au fost vaccinati 296.559 de porci in exploatatiile profesionale si 965.257 de porci din gospodariile populatiei. A doua etapa a vaccinarii va fi reluata la 15 februarie, dupa finalizarea testelor de laborator pentru sarjele de vaccin viu atenuat achizitionat din productia interna pentru vaccinarea porcilor din gospodarii. "Estimam ca testele vor fi finalizate pana la 10 februarie si, daca rezultatele vor corespunde standardelor internationale de vaccinuri, se va trece la distribuirea acestora si continuarea vaccinarii", a explicat Marian Avram.

×
Subiecte în articol: bun de consum