x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Guantanamo din Câmpina, loc de tortură al DNA

Guantanamo din Câmpina, loc de tortură al DNA

de Dan Constantin    |    24 Mai 2018   •   13:32
Guantanamo din Câmpina, loc de tortură al DNA
Sursa foto: DIANA OROS

Denunţurile lui Portocală şi abuzurile în serie produse în fabrica de dosare de la “unitatea de elită” a DNA de la Ploieşti, aflate acum sub ancheta Parchetului General, nu au, cel puţin formal, consecinţe asupra unor procese aflate pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deşi credibilitatea unor martori şi calitatea probelor sunt practic aruncate în aer de realităţi scoase la iveală în ultimele luni, procesele în care sunt judecaţi inculpaţi, victime ale tandemului Onea-Portocală, merg înainte. Procesele familiei Cosma, ale lui Sebastian Ghiţă, ale foştilor şefi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti scot la lumină metode odioase de presiune asupra celor anchetaţi, arestul de la Câmpina devenind un Guantanamo românesc.

La ÎCCJ, luni, 21 mai, a fost un nou termen de judecată în dosarul 2757/1/2016. Un dosar pornit în epoca de glorie a cuplului Portocală-Onea, care a adunat în faza de anchetă toate manevrele posibile pentru a ,,paradi” un lot mare de şefi de instituţii de forţă din Prahova. Pentru a fi tacâmul complet, dosarul iniţial pornit de Negulescu, când era procuror la  Curtea de Apel Ploieşti, a fost transferat la DNA, odată cu Portocală. Din postura de procuror DNA, Negulescu-Portocală, devenit martor-denunţător pentru a susţine acuzarea foştilor  săi şefi de la Curtea de Apel, intervine în anchetă alături de Onea pentru smulgerea de probe cu metode staliniste. Sunt trimişi în arest pentru mai multe luni procurorul-şef Tudose, adjunctul lui, Mihăilă, şeful Poliţiei judeţene, Dosan, şi Ispas, ofiţer superior de poliţie. Sebastian Ghiţă - peştele cel mare al dosarului - nu va fi arestat, dar reuşeşte să plece din ţară prin portiţa deschisă de decizia ÎCCJ. În 16 decembrie 2016, completul Fond 5 al instanţei supreme înlăturase din măsura controlului judiciar pe cauţiune interdicţia de părăsire a teritoriului României. Admiterea cererii lui Ghiţă adăugă un nou scandal peste cele care cutremurau Justiţia şi SRI.

Denunţătorul de serviciu Berna Theodor

În dosar apar ca parte civilă Berna Theodor şi compania Tehnologica Radion. Berna a fost arestat într-un dosar de fraudă financiară şi spălare de bani şi, pentru a-şi uşura situaţia, a devenit scriitor de denunţuri pe bandă rulantă. Pentru “unitatea de elită” de la Ploieşti şi-a adus aminte că în urmă cu mulţi ani a semnat sub presiune mediatică un contract de publicitate cu Realitatea TV, aflată în proprietatea lui Ghiţă. Onea a preluat oportunitatea şi a transformat contractul în şantaj. În plus a introdus Tehnologica Radion, societate de construcţii ajunsă în prag de faliment, ca parte civilă în proces. Berna a mai depus denunţuri şi în alte dosare care au deschis cercetarea penală împotriva lui Vasile Blaga şi a lui Darius Vâlcov.

Saltele ude, lipsa somnului, anchete cu pistolul pe masă

Arestul din Câmpina a fost transformat de tandemul Onea-Portocală într-un Guantanamo românesc. Asupra mai multor persoane aflate în custodia statului sub stare de arest preventiv au fost exercitate presiuni fizice şi psihice pentru a face declaraţii în sensul dorit de anchetatori. Fapte teribile de umilire, scoase din manuale de tortură ale hitlerismului, vor deveni materie primă pentru dosare înaintate la CEDO şi de sancţiuni aplicate României pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. O declară procurorii inculpaţi Tudose şi Mihăilă, care reclamă că saltelele din celulă erau udate pentru a nu putea dormi sau că paznicii nu permiteau accesul la wc-uri, pentru a-i umili. Declaraţiile erau smulse cu pistolul. Tudose a fost presat sub teroare să facă denunţuri împotriva lui Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă. În proces, mai mulţi martori şi-au retras declaraţiile, iar trei judecători s-au recuzat. Se apropie momentul desecretizării protocolului ÎCCJ-SRI şi puţini magistraţi mai vor să-şi rişte cariera.

Fapte teribile de umilire, presiuni fizice şi psihice, agresiuni sexuale asupra arestaţilor vor deveni materie primă pentru dosare la CEDO care reclamă tortura în anchetele DNA.

 

 

×
Subiecte în articol: denunţurile lui Portocală