x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce program au magazinele în zilele de Paşte

Ce program au magazinele în zilele de Paşte

de Daniela Ivan    |    14 Apr 2017   •   09:27
Ce program au magazinele în zilele de Paşte
Sursa foto: DIANA OROS

Cine nu a reuşit să-şi facă cumpărăturile pentru masa de Paşte sau să cumpere cadouri pentru cei dragi mai are încă două zile la dispoziţie. Aproape toate lanţurile de supermarketuri şi hypermarketuri şi-au prelungit programul din această seară până la ora 23.00. Mâine, în Sâmbăta Mare, supermarketurile vor avea program până la ora 18.00, iar câteva până la 19.00.

 

Este bine să ştiţi că duminică, în prima zi de Paşte, toate magazinele vor fi închise, cu foarte puţine excepţii, şi anume acele unităţi amplasate în mall-urile care au decis să funcţioneze chiar şi în duminica Paştelui. Vestea bună este că toate lanţurile de supermarketuri vor reveni la program normal luni, 17 aprilie, cu excepţia celor de la Lidl, care vor reîncepe lucrul marţi, 18 aprilie.

Carrefour. Magazinele grupului vor avea deschis vineri, 14 aprilie, până la ora 23, excepţie făcând magazinul de la Unirii (Bucureşti) care lucrează nonstop. Sâmbătă, 15 aprilie, unităţile vor fi deschise doar până la ora 19.00, iar de luni, 17 aprilie, vor reintra în program normal de funcţionare. Duminică, 16 aprilie, supermarketurile şi hipermarketurile vor fi închise.

 

Auchan. Hypermarketurile sunt deschise vineri, 14 aprilie, până la ora 23.00, dar sâmbătă vor funcţiona doar până la ora 18.00, cu excepţia AFI Cotroceni, care-şi va aştepta clienţii până la ora 20.00. Duminică, 16 aprilie, magazinele vor fi închise, numai cel din AFI va funcţiona între orele 14.00 şi 23.00.

 

Cora. Pe 15 aprilie, toate magazinele grupului vor fi deschise până la ora 18.00, iar astăzi cele din mall-uri vor fi deschise până la ora 23.00, iar celelalte până la ora 22.00. Luni, 17 aprilie, magazinele din mall-uri vor fi deschise între 8.00 şi 22.00, restul între 10.00 şi 22.00.

 

Kaufland. Programul în toate magazinele va fi prelungit, astăzi, cu 30 de minute faţă de cel normal. Sâmbătă, 15 aprilie, unităţile vor fi deschise de la ora 07.00, iar ora închiderii va varia, în funcţie de magazin, în intervalul orar 16:00-18:00. Duminică, 16 aprilie, toate supermarketurile vor fi închise, iar de luni, 17 aprilie, magazinele Kaufland vor avea program scurt: acestea vor fi deschise de la 09:00, iar ora închiderii va varia, în funcţie de magazin, în intervalul 14:00-16:00.

 

Lidl. Magazinele vor fi închise pe 16 şi 17 aprilie, în prima şi a doua zi de Paşte. Clienţii pot face cumpărăturile până pe 15 aprilie inclusiv, vineri şi sâmbătă magazinele vor rămâne deschise până la ora 23.00. Activitatea supermarketurilor va fi reluată pe 18 aprilie, când se reintră în programul normal.

 

Metro. Vineri, 14 aprilie, magazinele vor fi deschise până la ora 23.00, iar sâmbătă, 15 aprilie, şi luni, 17 aprilie, până la 16.00. Duminică casele de marcat vor fi închise, iar de marţi se reia programul normal. Magazinele Metro punct vor avea program normal, inclusiv pe 15 aprilie, vor fi închise în ziua de Paşte, iar luni casele vor rămâne deschise până la ora 14.00.

 

Profi. Supermarketurile City vor fi deschise până la ora 00.00 în Vinerea Mare, iar celelalte (Loco sau cele din centrele comerciale) până la 22.00. În ziua de sâmbătă 15 aprilie, toate magazinele Profi se închid la ora 19.00. Luni, 17 aprilie, programul va fi între 10.00-18.00, indiferent de formatul unităţilor.

 

Mega Image. Program normal, cu excepţia zilei de sâmbătă, 15 aprilie, când magazinele se închid la ora 20.00 şi se redeschid pe 17 aprilie, când se lucrează între 10.00-18.00. Excepţie fac magazinele din unele mall-uri care vor avea program şi în ziua de Paşte şi cele din zona clădirilor de birouri din marile oraşe, care vor rămâne închise şi luni, 17 aprilie.

 

Penny Market. Magazinele sunt deschise până la ora 23.00 în Vinerea Mare, iar în Sâmbăta Mare, până la ora 19.00. Pe 16 aprilie este închis, iar luni, în a doua zi de Paşte, casele de marcat vor fi deschise între 09.00 şi 17.00.

 

Distracţie şi shopping la mall

Cine nu doreşte să-şi petreacă ziua de Paşte acasă poate merge la mall la un film sau să servească produse tradiţionale în zona de fast-food. Cum nu toate centrele comerciale sunt deschise, trebuie verificat dacă centrul comercial în care vreţi să ajungeţi are program de Paşte. În Capitală, toate mall-urile vor fi deschise între 14:00-22:00, în zonele de cafenele, restaurante şi cinema, iar AFI Cotroceni îşi va aştepta clienţii între 14:00-23:00, când vor funcţiona

majoritatea magazinelor, inclusiv hypermarketul Auchan. Şi ploieştenii vor putea merge la AFI Palace, care are program între 14:00-23:00. În celelalte mall-uri din marile oraşe sunt deschise numai zonele de cinema şi cele de jocuri sau cazinou.

Magazinul şi restaurantul Ikea din Băneasa vor fi închise în zilele de 16 şi 17 aprilie. Pe data de 15 aprilie, magazinul Ikea va fi deschis în intervalul orar 10.00-16.00, în timp ce restaurantul va fi deschis în ajunul Paştelui, în intervalul orar 09:00-15:00.

 

Bancomatele nu rămân fără bani

Băncile vor fi închise în prima şi a doua zi de Paşte, adică pe 16 şi 17 aprilie 2017, conform deciziei date de Guvern privind zilele libere de sărbători legale. Numai unităţile din mall-uri vor avea pe 15 aprilie 2017 program cu publicul, de la 10.00 la 18.00 sau 20.00, dupa caz. Pe 18 aprilie 2017, băncile vor reveni la programul normal. Vestea bună este că plăţile cu cardul la comercianţi vor funcţiona normal, iar bancomatele vor fi alimentate în permanenţă cu bani. Oamenii vor putea face plăţi online pe internet banking sau mobile banking, însă tranzacţiile interbancare se vor procesa începând cu 18 aprilie.

Asistenţă medicală de urgenţă

Nouă unităţi medicale din Capitală - spitalele de urgenţă pentru adulţi şi copii - vor asigura asistenţa de urgenţă în perioada Sărbătorilor Pascale (16-17 aprilie 2017). Acestea sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti (tel: 021/599.23.00), Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar (tel: 021/601.24.00, 021/601.22.00), Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon (tel: 021/255.40.90), Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan (tel: 021/334.51.90; 021/334.50.75), Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni (tel: 021/334.30.54), Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri (tel: 021/224.09.47), Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice (tel: 021/319.27.53), Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” (tel: 021/316.93.66) şi Spitalul Clinic de Urgenţă Copii M.S. Curie (tel: 021/460.30.60; 021/460.42.60).

Şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din str. Spiru Haret nr. 14, Sector 1 (tel: 021/313.77.39). De asemenea, Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program normal de lucru şi, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. În toată ţara, solicitările populaţiei vor fi preluate la apelul de urgenţă 112.

×