x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Orban o ține pe a lui: pensiile cresc cu 14%

Orban o ține pe a lui: pensiile cresc cu 14%

de Dan Straut    |    13 Aug 2020   •   10:29
Orban o ține pe a lui: pensiile cresc cu 14%

Proiectul de rectificare bugetară discutat ieri la Palatul Cotroceni prevede, potrivit unor surse apropiate negocierilor, că pensiile vor crește în această toamnă cu 14% și alocațiile copiilor, cu 20%. Asta ar însemna că Guvernul condus de Ludovic Orban insistă cu majorarea pensiilor, chiar dacă atât analiștii economici, cât și Consiliul Fiscal și instituțiile financiare internaționale au avertizat că această măsură nu este sustenabilă. Impactul bugetar al creșterilor astfel prevăzute va fi de 3,5 miliarde de lei pentru pensii și de 500 de milioane de lei pentru alocații, astfel că, în 2020, cheltuielile totale cu asistența socială vor crește cu 28 de miliarde de lei față de cele din 2019.

 

Mai mulți bani ar urma să primească ministerele Sănătății (3 miliarde de lei), Muncii (3 miliarde de lei) și Dezvoltării (două miliarde), iar pentru alegerile din septembrie sunt alocate 900 de milioane de lei.

 

„Ministerul Finanţelor a finalizat raportul privind starea economică şi bugetară. Din solicitările pe care le avem, sunt solicitări pertinente de creştere a alocărilor bugetare pe zona investiţiilor, în infrastructura de transport - sunt solicitări la Ministerul Transporturilor, a investiţiilor judeţene şi locale - aici este vorba de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. De asemenea, vom aloca sume suplimentare în domeniile Sănătăţii, Educaţiei şi Agriculturii”, a declarat recent, la sediul PNL, șeful Guvernului.

Situaţia este una în care constrângerile bugetare sunt foarte mari şi analizăm cu foarte mare seriozitate fiecare obiectiv și fiecare solicitare de creştere a bugetului.

Ludovic Orban, prim-ministru

×