x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Peste 80% din casele din România nu sunt asigurate

Peste 80% din casele din România nu sunt asigurate

de Cristian Anton    |    10 Oct 2017   •   12:10
Peste 80% din casele din România nu sunt asigurate
Sursa foto: DIANA OROS

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale SA (PAID) organizează, în perioada 9 - 13 octombrie 2017, la nivel naţional, o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa asigurării obligatorii a locuinţelor. Demersul vine în contextul în care România se confruntă cu o situaţie incredibilă: peste 80% din locuinţe nu sunt asigurate.

Campania, care se derulează sub sloganul “Anul acesta îmi protejez casa!”, va avea loc în aproape 20 de primării din ţară, principalele oraşe vizate fiind Focşani, Bacău, Alba Iulia, Cluj Napoca şi Sibiu. 

Oficialii celor două instituţii se vor întâlni cu autorităţi locale, proprietari de locuinţe şi presa locală, pentru a le prezenta importanţa asigurării locuinţelor

“Unul dintre obiectivele strategice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară se referă la implementarea şi la dezvoltarea programelor de educaţie financiară. Este fundamental ca publicul să cunoască şi să înţeleagă în mod real produsele şi serviciile de pe piaţa financiară non-bancară şi să fie conştienţi de importanţa acestora. Suntem preocupaţi de creşterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuinţe şi cred că parteneriatul cu PAID are un rol important în atingerea acestui deziderat”, a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea. 

7,2 milioane este numărul locuinţelor neasigurate din România
“Acesta este, de altfel, rolul caravanei pe care o derulăm împreună cu ASF: vom fi timp de o săptămână în ţară oferind informaţiile de care primăriile şi proprietarii de locuinţe au nevoie pentru a înţelege cum îi poate ajuta o asigurare obligatorie de locuinţă, la nevoie”, a completat oficialul PAID. “În condiţiile în care, legal, statul nu are nicio obligaţie de a oferi ajutor celor ale căror locuinţe au fost avariate şi nu aveau asigurare obligatorie de locuinţă valabilă, nevoia ca fiecare român să fie responsabil pentru proprietatea sa este evidentă. Mai mult decât atât, în cazul unui dezastru natural, fondurile publice vor fi folosite, în principal, pentru obiectivele critice: infrastructură, şcoli, spitale etc., refacerea locuinţelor rămânând în grija fiecărui proprietar”, precizează PAID. 

Furtuna din Timişoara schimbă legea

Premierul Mihai Tudose a lăsat recent de înţeles, referindu-se la efectele furtunii care a lovit zona de vest a țării, că Legea ar trebui modificată în așa fel încât numărul riscurilor asigurate prin polița obligatorie să crească. Pagubele produse de furtună în Timișoara nu au fost acoperite prin poliță obligatorie, având în vedere că asigurarea acoperă doar riscurile de cutremur și inundație, considerate riscuri catastrofice. Tehnic, furtunile nu sunt considerate riscuri catastrofice în România, având în vedere că, în mod normal, severitatea acestui tip de fenomen meteorologic nu este una foarte mare, adică pagubele provocate sunt relativ reduse.

România are o largă expunere la riscuri

“Peste 80% din locuinţele din România sunt în acest moment neasigurate, în contextul în care este un lucru cunoscut că ţara noastră are o largă expunere la riscuri precum cele acoperite prin PAD - cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Din cei peste 7 ani de funcţionare a PAID am învăţat că nu caracterul obligatoriu este cel care îi convinge pe români să se asigure, ci înţelegerea necesităţii acestui produs”, a declarat Nicoleta Radu, director general PAID. 

 

×
Subiecte în articol: case neasigurate