Astăzi e ziua ta, Alina Petrescu

Antena 3 este locul care i-a deschis orizontul şi i-a demonstrat că poate vorbi şi despre cauzele tehnice ale unui accident aviatic, dar şi despre semnificaţia dispariţiei lui Michael Jackson. “Aici am fost cu adevărat pusă la muncă, aici mi-au fost solicitaţi neuronii cel mai intens. Aici am învăţat cum poţi să comunici şi cu oameni care te strivesc pur şi simplu prin valoarea lor personală, dar şi cu personaje care nu se remarcă prin nimic, în afară de capacitatea de a vorbi mult şi fără sens”, povestea Alina Petrescu, editor-prezentator al emisiunii “Esenţial”. Astăzi împlineşte 35 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”

“Timpul şi destinul au fost îngăduitoare cu mine, dar asta şi pentru că am făcut alegerile potrivite”
Speră că momentul neputinţei e încă e departe
“Mi s-a părut dintotdeauna că 35 de ani e vârsta perfectă. Ai mintea suficient de coaptă încât să ştii pe ce lume trăieşti şi ai forţă fizică şi vitalitate cât să muţi munţii. Cred că e vârsta la care mă apropii cel mai mult de găsirea echilibrului între căutarea sau mişcarea perpetuă şi nevoia de statornicie, de a construi ceva. În sensul acesta, da, îmi permit orice. Îmi permit orice dintre lucrurile pe care mi le doresc şi despre care cred că mă întregesc.

Cu siguranţă va veni clipa când voi regreta că nu mai am 30 sau 20 de ani, chiar dacă sunt convinsă că fiecare vârstă are farmecul ei. Inevitabil însă vine şi o vreme a nostalgiei sau a neputinţei, adică a regretului... E şi asta o artă, să ştii să-ţi trăieşti fiecare perioadă a vieţii în cel mai frumos prezent posibil. Sau poate nu e neapărat o artă, cât o metodă de adaptare, de autoapărare chiar. Încă nu a venit acel moment al regretului şi cred, sper că încă e departe.

Simt din plin forţa celor 35 de ani, e prima oară poate când nu mă văd nici mai naivă, nici mai matură decât vârsta pe care o am. Sigur, de multe ori dau în mintea copiilor, mai ales când mă joc cu fiul meu, de 1 an şi jumătate. Sau mă gândesc că am început să îmbătrânesc când mă dor şalele dacă-l ridic prea mult în braţe. Dar, dacă fac media, ies bine.

Faţă de mine am rămas datoare cu o călătorie la Buenos Aires, una în Japonia şi una în Insula Santa Lucia (asta aşa, ca să spun doar 3 locuri la care visez). Cu o pereche de cercei cu perle negre. Cu învăţatul limbii germane. Cu mai multe, mult mai multe ieşiri cu prietenii.

Timpul nici nu mă zoreşte, nici nu-mi pune piedică. Slavă Domnului, iubesc şi mă simt iubită, am un copil sănătos şi vesel, părinţi la fel. Am un loc de muncă pe care mulţi şi l-ar dori, unde nici o zi nu e la fel şi totul e o provocare. Timpul şi destinul au fost îngăduitoare cu mine, dar asta, cred eu, şi pentru că am făcut, de cele mai multe ori, alegerile bune pentru mine însămi.”