Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru criticul şi istoricul de artă Radu Varia, doctor în Istoria Artei şi Civilizaţiei al Universităţii din Paris, laureat al 11 prestigioase nominalizări pentru Premiul Mondial Leonardo da Vinci, autorul unei opere fundamentale despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi, publicată din 1986 încoace în numeroase ediţii la New York, Paris şi Tokio, zilele de 21 şi 22 mai reprezintă în acest an o triplă sărbătoare. Astăzi îşi sărbătoreşte ziua de naştere şi onomastica. Îi urăm “La mulţia ani!”.
“Nimeni nu e profet în ţara lui”
“Născut de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, mă numesc bineînţeles, pe lângă Radu, şi Constantin. Dublă sărbătoare, dintotdeauna, care m-a găsit adeseori la capătul lumii, când la Hawaii, împreună cu Mariana Nicolesco, când la Jaipur, unde ni s-a alăturat marele pictor Horia Damian, sau în alt paradis. Celebrarea de acum mă găseşte la Edinburgh, în inima Scoţiei celtice, de care mă leagă atâtea şi atâtea amintiri extraordinare.
Se împlinesc, într-adevăr, 45 de ani de când am poposit aici pentru prima dată, invitat la celebrul Festival de acel mare spirit european care e Richard Demarco. În 1968 nimeni nu se interesa de sufletele noastre, de aspiraţiile noastre în artă. În afară de el. Nu putea concepe ca ţări care au suferit atât de mult de pe urma războiului şi a comunismului, printre care noi şi Polonia, să nu aibă nimic de spus prin arta lor, aşa cum era ea reprezentată în Pavilioanele Bienalei de la Veneţia, pe care tocmai le vizitase.
Venind, ca urmare, în ţara noastră, avea revelaţia unei Europe care fără Maramureş şi fără Brâncuşi nu putea să fie vreodată ea însăşi. Şi-i cunoştea, de cele mai multe ori prin mine, pe artiştii cel mai puţin conformişti din noile generaţii, tineri care visau la punţi trainice în măsură să-i pună în contact cu lumea. Richard Demarco le punea la dispoziţie senzaţionala lui Galerie din Edinburgh care a marcat istoria artei contemporane şi a cărei Arhivă este azi o comoară unică de informaţie despre căutările şi împlinirile de atunci ale artiştilor din Europa uitată, care în fond avea atâtea de spus: România, Polonia, Iugoslavia şi altele.
După Festivalul de la Edinburgh din 1971 mă stabileam definitiv la Paris şi, între altele, luam iniţiativa primei expoziţii de pictură contemporană britanică organizată vreodată în capitala Franţei: «La peinture anglaise aujourd’hui», prezentată în 1973 la Muzeul de Artă Modernă al Oraşului Paris. Un triumf datorat nu unui englez, nu unui francez, ci unui român abia sosit în lumea liberă, o expoziţie ce reunea majoritatea viitoarelor mari nume ale artei britanice: David Hockney, Patrick Caulfield, Tom Philips, Bridget Riley, Howard Hodgkin şi alţii. Succesul acelei manifestări, pentru mulţi neaşteptat, a făcut ca Festivalul de la Edinburgh să-mi ceară pentru acelaşi an, la Scottish National Gallery, o expoziţie similară a artei franceze a momentului. Apoi, timp de decenii, n-am mai fost la Edinburgh.
Regăsirea a generat-o cartea mea «Brâncuşi», în care membrii Academiei Regale au găsit un discurs despre spiritualitatea în artă care a dispărut într-o prea mare măsură din peisajul culturii contemporane. Astfel, acum doi ani eram invitat să susţin prestigioasa conferinţă The Sir William Gillies Annual Lecture, pe care am dedicat-o lui Brâncuşi: a Great Spiritual Experience. La finele conferinţei, preşedintele Academiei îmi remitea The Silver Medal, Medalia de Argint a Academiei Regale, cea de a 12-a conferită în 175 de ani. Iar anul trecut, la 5 septembrie, am fost luat prin surprindere când am aflat că am fost ales, în unanimitate, Honorary Member of the Royal Scottish Academy, pentru contribuţia mea la cultura europeană şi pentru opera dedicată lui Constantin Brâncuşi, fiind astfel primul istoric de artă nonbritanic ales vreodată, alături de Sir David Talbot-Rice, de Lord Kenneth Clarck, şi de artişti ca Degas, Braque, Chagall, Rodin sau Henry Moore.
Mâine, la Edinburgh, voi îmbrăca pentru prima oară costumul de academician şi voi primi gloriosul firman cu însemnele regale în ceară roşie, semnat de Majestatea Sa Regina Angliei. Şi mă voi gândi, amuzat, că nimeni nu e profet în ţara lui...”
