Fostul fotbalist Miodrag Belodedici, actualmente director al centrelor de juniori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, împlineşte astăzi 50 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Îmi doresc să ajut fotbalul cât mai mult”
A câştigat cu cele mai iubite echipe cele mai mari trofee
“Mereu am fost un tip deschis, am stat şi stau mult printre oameni, sunt prezent la turnee, meciuri caritabile prin toată ţara, prin urmare oamenii ştiu foarte multe despre mine. Sunt un om liniştit, am avut un talent pe care l-am folosit la maximum, am avut şi noroc, e adevărat, am câştigat nişte titluri importante. Sunt mulţumit că am cât de cât o istorie în fotbal. Mi s-a întâmplat un lucru extraordinar de când eram copil, am vrut să fiu fotbalist, mi-a plăcut foarte mult să joc fotbal, mi-am dorit să joc la Steaua Bucureşti, acolo am jucat, mi-am dorit să joc la Naţională, am jucat şi acolo, am vrut să joc şi la echipa mea de suflet, Steaua Roşie Belgrad, am jucat şi am câştigat cu cele mai iubite echipe cele mai mari trofee, aşa că ceea ce visam de copil mi s-a împlinit.
Să fii om de fotbal în România de astăzi înseamnă să ai probleme foarte mari, e foarte greu, e mai mult mai greu acum decât era în urmă cu 20 sau 30 de ani, atât pentru copii şi seniori, cât şi pentru antrenori. Există o nesiguranţă şi o nelinişte foarte mare în fotbalul românesc actual pentru toţi cei implicaţi. Cel mai important lucru în fotbal este să ai linişte ca să-ţi poţi vedea de treabă. E exact ca într-o familie...
Imediat ce am încheiat cariera de jucător mi-am dorit să mă odihnesc, să mă liniştesc şi să nu stau multă vreme fără să am activitate, ceea ce s-a întâmplat. Am trăit o viaţă în fotbal, ca jucător şi trebuia să mă pregătesc pentru următoarea etapă, cea din afara terenului de fotbal.
Îmi doresc să fiu sănătos, să fiu cât mai aproape de familie şi de locul unde m-am născut, de Dunăre, acolo merg mereu când am timp. Profesional, îmi doresc să ajut fotbalul, oamenii care vor să fac fotbal, cât mai mult.”