1907-2007: Revolta fara conducatori din Regatul Romaniei

Printre particularitatile putin studiate ale Rascoalei din 1907 se afla si aceea ca, desi s-a extins in cele doua provincii ale Regatului Romaniei, miscarea n-a avut conducatori sau vreun program anume. Iar victimele, cu rare exceptii, n-au fost arendasii si proprietarii, impotriva carora era indreptata, ci razvratitii insisi. Pedepsiti de armata tarii.

Aurel Jiquidi DE-A VALMA. Solidari in dusmania lor impotriva arendasilor si proprietarilor de pamanturi, rasculatii le-au distrus avuturile

Printre particularitatile putin studiate ale rascoalei din 1907 se afla si aceea ca, desi s-a extins in cele doua provincii ale Regatului Romaniei, miscarea n-a avut conducatori sau vreun program anume. Iar victimele, cu rare exceptii, n-au fost arendasii si proprietarii impotriva carora era indreptata, ci razvratitii insisi. Pedepsiti de armata tarii.

POLITICA PAHARULUI "De cele mai multe ori carciuma este a primarului, acolo se fac judecatile, acolo impaciuirile pentru a se bea aldamasul. Toate zazaniile, toate galcevele se sfarsesc prin bautura data primarului si consiliului comunal. Nu mai vorbim de dreptul ce s-a dat taranilor sa-si aleaga primar. Alegerile sunt ocazii de petreceri zgomotoase, menite sa intretie si sa dezvolte alcoolismul" C. Draghicescu 1907

Prin amploarea ei si prin numarul victimelor, rascoala din 1907 este cea mai mare revolta taraneasca din Europa acelei vremi. Si ultima mare miscare taraneasca de pe continent. Indreptata impotriva arendasilor si proprietarilor de pamanturi, furia rasculatilor s-a descarcat in incendierea si distrugerea conacelor. "Dusmanii" fugisera din calea grupurilor de tarani, numite "hoarde" in rapoartele si presa vremii si din cauza dezorganizarii lor. Lipsiti de program si coordonare, cand au intrat in orase, taranii nici macar nu i-au cautat pe aceia impotriva carora se razvratisera.

S-ar zice ca "valvataile" rascoalei s-au intins ca focul unei paduri pline de uscaturi, aprins de-o scanteie pe vantul unei veri secetoase. Incendiul a fost "stins" de armata cu tunurile si pustile. Iar Regele Romaniei le-a multumit ostasilor pentru "indeplinirea datoriei", fara a-i pedepsi ori cerceta pe vinovatii care facusera sa scapere scanteia...

Asemenea si alte "amanunte" nu fac placere ori scapa intelegerii autorilor de manuale scolare.

REVOLTA MODEL. Prin comparatie cu alte revolte taranesti, de mai mica amploare si mai indepartate in timp, prin anumite caracteristici ale sale, rascoala din Regatul Romaniei se abate de la cursul "firesc". Un "model" de revolta taraneasca in tinuturile locuite de romani este, bunaoara, rascoala taranilor din Muntii Apuseni ai Transilvaniei, condusa de Horea, Closca si Crisan. In structura si infruntarea de forte, in evolutia si efectele conflictului din 1784 regasim prototipul acestor miscari. Cauzele sunt generale: furia determinata de neputinta oamenilor de a-si satisface firestile trebuinte de hrana, caldura si siguranta a viitorului apropiat; raportul injust dintre muncile prestate si platile primite si contrastul saraciei in care traiesc cu bogatia si stilul de viata al elitei proprietarilor si administratorilor tinutului alimenteaza furia si ura, facandu-le sa se reverse in comportamente de extrema violenta.

Intr-un timp cand nu exista radio, iar taranii romani nu aveau acces la tiparituri - si din pricina nestiintei de carte, dar mai ales a necunoasterii limbilor oficiale ale stapanirii sub care traiau - , zvonurile si credintele care au dat unitate si forta oamenilor razletiti pe culmile si vaile muntilor merita sa fie analizate aparte. Mitul bunului stapan imparat - (bun, deoarece insusi Dumnezeu ii incredintase stapanirea asupra celorlalti), impiedicat de necinstea si raul apropiatilor sai sa zareasca suferintele supusilor - i-a inflacarat pe motii din Apuseni. Se credeau probabil indreptatiti, precum o armata de cruciati, sa slujeasca in infaptuirea poruncilor divine de a-i nimici pe pacatosi. Straini rai care adaugasera alta nedreptate sirului lung de pana atunci - interdictia pentru romani de a comercializa bautura.

RETORICA "Bine, asa de surda nu se ridica un popor tam-nisam, fara sa aiba catusi de putin vreun cuvant, macar ca, luat de scurt fiecare din gramada, n-ar putea spune lamurit pentru ce a pornit asa val-vartej la pierzare..." I.L. Caragiale

CONSECINTE. Si au purces la fapte. S-au incredintat capilor razvratirii si le-au executat ordinele. Au ascultat discursuri, au aprobat suplici, au devastat carciumi, mosii si targuri. S-au inarmat cu ce-au putut, au asediat orase, au infruntat corpuri de armata regulata la Curechiu, Brad, Lupsa, Remeti, Mihaileni si au incheiat armistitii cu dusmanii la Tibru, Valea Bradului, Salciua. Numele acestor comunitati mici din Apuseni au intrat astfel in istoria gloriosului imperiu.

Numai la Criscior, langa Brad, intr-o singura zi au fost macelariti 37 de nobili unguri. Ribita, alt sat de pe valea Crisului Alb, a fost vreme de cateva ceasuri teatrul unei piese sangeroase cu epilogul a 41 de grofi ucisi. Pe urmele confruntarilor, Octav Densusianu le descrie astfel: "Taranii erau surzi si muti la rugarile domnilor lor, legati cu lanturi de care ii duceau la capul satului si aici ii da pe mana tiganilor sa-i execute si inmormanteze. In furia lor, ei nu crutau nici femeile, nici copiii domnilor lor, si executau intr-o forma pe nobilii lor feudali, cum si pe aceia cari nu aveau nici un iobagiu. Revolutiunea nu era numai in contra nobilimii, ci era in contra intregului element unguresc. (...) Pe femei le imbracau in haine romanesti, le interziceau sa mai vorbeasca ungureste, le sileau sa umble desculte pe strade, apoi, toti captivii, barbati si femei, intr-o forma erau obligati la toate lucrurile economice, domestice si agricole ale taranilor, pana chiar sa le curete poietile (...) Trupele taranilor, ori pe unde treceau, in urma lor, din casele nobililor nu mai ramaneau decat cenusa sau triste ruine. Asa ca urmele acestui infricosat resboiu de exterminare, desi acoperite de nouele ruine ale anului 1848-’49 se mai cunosc si pana azi in comitatul Zarandului."

Din indepartata Viena a venit raspuns grabnic. Imparatul Iosif al II-lea n-a tainuit deloc cronica evenimentelor de pe domeniile Muntilor Apuseni. "Armatele" motilor au fost invinse, iar impotriva capilor revoltei s-au hotarat pedepsele cunoscute. Infricosatoarea poveste a sfarsitului "pe roata" s-ar fi vrut ucigasa oricarui viitor plan de razvratire, iar deciziile imperiale, adoptate in spiritul veacului, in masura sa previna "intamplari" asemanatoare.

Aurel Jiquidi LEGEA FIRII. Prea plinul vietii celor putini si bogati a starnit furia celor multi si saraci

LA PORTILE ORIENTULUI. De la politicienii contemporani evenimentelor lui 1907 nu aflam prea multe, caci o tinusera pe explicatiile "cu interes". Documentele de sinteza produse de institutiile statului au fost cerute si confiscate de Rege, ca si cum ar fi fost corespondenta sa personala. Functie de atitudinile monarhice sau republicane au fost interpretate decretarea starii de asediu, mobilizarea, ordinele date armatei si actiunile ei. Conservatorii au dat vina pe liberali si invers; proprietarii, pe arendasi; arendasii, pe dascalii care-i dusesera pe tarani la ratacirea mintii cu invataturile lor si cam tot asa mai departe...

Astfel ca, desi rascoala din 1907 e mai aproape de zilele noastre cu un secol si jumatate, "se vede" in scena istorica mai incetosata si mai neclara decat aceea a lui Horea, Closca si Crisan. In absenta unui program care sa dea coerenta si consistenta valului de razvratiti, istoricii au recurs si la solutia conspiratiei. Evreiasca, masonica ori comunista, dupa simpatiile sau interesele exegetului de ocazie. Elementele dupa care s-a incercat determinarea evolutiei sale ("agitatorii rusi" ori "arendasii evrei") sunt insa categoriile unui "model explicativ anistoric", cu fapte si argumente ordonate si selectate in functie de concluzia dorita.

In rescrierea istoriei Romaniei dupa teza marxista a luptei de clasa, rascoala din 1907 a fost supraexploatata. Dupa schemele si stereotipurile consacrate, elementele sale au fost repozitionate si redimensionate. S-a exagerat numarul victimelor, iar printre "contradictiile antagoniste" dintre exploatati si exploatatori s-a introdus fabulatia unui program de "impartire" a mosiilor de catre tarani. In schimb, a fost minimalizat rolul armatei in represalii. Faptul ca in Europa secolului al XX-lea s-a luat decizia ca tunurile sa fie indreptate spre sate, intr-o rusinoasa actiune de pedeapsa colectiva, fara judecata, ramane un "amanunt" generator de disconfort pentru oricine "se ocupa" de 1907. Intinsa pe o suprafata vasta si cu relief generos in posibilitatile de organizare, cartografia revoltei din 1907 apare astfel destul de haotica.

INTUITIA LUI CARAGIALE. De ce revolta a izbucnit tocmai in 1907, an cu o buna productie agricola? Cum se face ca in absenta unor mijloace de comunicare publica s-a difuzat cu asemenea viteza in ambele provincii romanesti? Ce a asigurat coeziunea razvratitilor in absenta unor conducatori si a unui program de actiune? Cine poarta raspunderea starii care generase devastatoarele violente de grup?

Tocmai autorul schitelor de moravuri care portretizeaza romanii a sesizat asemenea "detalii". "Bine, asa de surda nu se ridica un popor tam-nisam - scrie Caragiale de la Berlin - fara sa aiba catusi de putin vreun cuvant, macar ca, luat de scurt fiecare din gramada, n-ar putea spune lamurit pentru ce a pornit asa val-vartej la pierzare... De unde sa vie concentrarea, solidaritatea?... De unde acea comunitate vasta a unui fond parca logic pentru savarsirea unei astfel de nebunesti actiuni in masa?... Cand arde un lucru, arde nu numai fiindca s-a aprins cine stie cum, ci si fiindca, in felul lui, era un lucru ce se putea aprinde. Cati taciuni nu poti arunca pe un morman de nisip?... Iar la o magazie plina cu iarba de pusca, o scanteie de nimic, d-abia sa-ti para bezna, prea destul..."
Intrebarilor sale, puse in urma cu un veac, nu li s-a raspuns inca.

DE LA "ISTORIA POVESTIRE" LA "ISTORIA PROBLEMA". Analiza unei revolte atipice, precum apare aceasta, iese din schema naratiunilor istoriei clasice. Printre "aventurile" de viata in tarile ex-comuniste este de altfel si "descoperirea istoriei", disciplina care a pierdut in ultimele decenii prioritatile de "magistra vitae" conferite de antici. Trecerea de la ceea ce Fr. Furet numea "istoria poves-tire" a evenimentelor la "istoria problema" s-a facut in mare parte pe socoteala "imprumuturilor" de la mai tinerele stiinte socio-umane. Daca istoricii au inzestrat noile bresle cu cadrele contextelor, ale duratelor temporale si ale succesiunilor cauzale, de-acum preiau, la randu-le, instrumente metodologice si interpretative din "bagajele" sociologilor, politologilor ori psihologilor. Statisticile, studiile de caz, analiza discursurilor publice si de presa, a legislatiei si a practicilor juridice, teoriile despre rolul si functiile institutiilor ori despre relatiile memoriei colective cu ritualurile de grup sunt cateva dintre utilitatile istoricului provenite din parcursul metodologiei si teoriilor stiintelor socio-umane. Cu referire la "necunoscutele" rascoalei din 1907, bunaoara, rolul celei mai populare "institutii" din satul romanesc - carciuma - poate fi de impact.

DISCURS... "Cum vreti dv. ca o bruta cum e taranul nostru sa poata lupta contra proprietarului, care e inarmat cu toata puterea care i-o da averea, invatatura, viclenia... Taranul e prea slab economiceste ca sa lupte cu proprietarul" Dobrescu-Arges discurs de deputat

"PSIHOLOGIA MULTIMILOR". Psihosociologia, disciplina intre hotarele careia intra relatiile psihologice individ-societate, poate si ea "limpezi" cate ceva din tabloul istoric neterminat al lui 1907. "Picatura ce revarsa paharul prea plin" - cum sintetizeaza o expresie populara declansarea unui eveniment cu radacini adanci in trecut - are in psihosociologie teoretizari provenite din consistente studii si cercetari. Mai cunoscuta este "teoria privarii relative", numita metaforic "psihologia revolutiilor". Conform acesteia, revoltele sunt generate de sentimentele de injustitie sau frustrare (ori de ambele tipuri). Anumite comparatii sociale, prilejuite de un fapt anume, determina momentul razvratirii. Convingerea ca au fost nedreptatiti, furati ori deposedati - in raport cu alti semeni ori cu propriile asteptari - ii face pe oameni sa protesteze si sa se revolte. O promisiune falsa, o interdictie suplimentara sau o corvoada neasteptata, fiecare in parte poate fi "picatura" ce preschimba resemnarea si amaraciunea indelungata in violenta furie. Liantul urii da coeziune si forta multimii care pana in urma cu numai cateva zile sau ceasuri era alcatuita din indivizi care nici macar nu stiau unii de altii. La cuvantul inflacarat al liderilor situationali - acei conducatori carismatici tasniti oportun din framantarile celorlalti - gloata se preface in fiorosul balaur care devoreaza cu nenumaratele-i capete tot ceea ce-i iese in cale. Alte fenomene tipice psihologiei multimilor - cum ar fi sugestia si contagiunea - ii fac pe indivizii care o alcatuiesc sa-si piarda controlul si ratiunea. Parti neinsemnate ale unui imens corp, oamenii stiuti ca pasnici, cuminti si rabdatori, distrug si ucid ca si cum s-ar supune imperativului unei forte superioare.

Acestea si alte teorii, datorate deopotriva schimbarilor petrecute in secolul trecut pe scena istoriei si in evolutia disciplinelor socio-umane, explica si extensia unor conflicte din "nimicuri" tasnite ("ca prin minune"). Dar, intr-o tara unde istoricii au fost si sunt la mare pret si unde in fiecare an din ultimul deceniu circa 10.000 de tineri "absolva" istoria, lucrari exhaustive concepute dupa regulile cercetarilor de actualitate asupra ultimei mari miscari taranesti din Europa (ori asupra "mineriadelor"!) noi nu avem.

ORDINUL DE ZI CATRE ARMATA

DIN INIMA. Regele Carol I a multumit ostasilor sai pentru "indeplinirea datoriei" Ostasi, Evenimente grave s-au dezlantuit asupra noastra, zguduind institutiile statului pana la temeliile sale si punand in primejdie munca a jumatate de veac. In aceste grele imprejurari, armata a fost chemata sa restabileasca linistea turburata. Fara sovaire, ea si-a indeplinit datoria si, in toate unghiurile tarii, ostasii au raspuns grabnic la apel. In cinci zile ostirea a ajuns la numarul de 140.000 de oameni. Mobilizarea repede si dizlocarea trupelor cu ordine si fara intarziere sunt o puternica chezasie ca armata va fi intotdeauna in stare a face fata oricarei primejdii ce ar ameninta statul. Tara datoreste ostirii si atitudinii ei hotarate, ca o mare nenorocire a fost inlaturata si ordinea in scurta vreme restabilita. Ati avut o datorie dureroasa de indeplinit; dar unde sunt omor, foc si jaf, trebuie ocrotite cu orice pret averea cetatenilor si buna randuiala. Va multumesc cu inima calda si privesc cu dragoste si nemarginita incredere spre scumpa Mea armata, care s-a aratat la inaltimea chemarii sale ori si cand o primejdie a amenintat fiinta scumpei Noastre tari. CAROL I, Regele Romaniei, 29 martie/1 aprilie 1907