Când rănile de pe obraz desfigurează suflete...

Miercuri, 22 septembrie, apare romanul "Întunecare" de Cezar Petrescu. Prima ediţie a romanului (1928) s-a epuizat în mai puţin de o lună.

Tatăl scriitorului, Dimitrie D. Petrescu, a fost oltean, fecior de clăcaş, copil fugit în lume desculţ, să înveţe carte. După 15 ani, s-a întors în ţară ingi­ner şi doctor în ştiinţe agronomice, ab­solvent al Institutului Agronomic din Paris. Mama sa, Olga, era descendenta unei vechi familii de boieri mol­doveni, cu proprietăţi şi moşii în ţi­nutul Neamţ. Născut din aceşti părinţi în anul 1892, la Hodora-Cotnari, în judeţul Iaşi, Cezar Petrescu avea să scrie în amintirile sale: "Spi­ritul de clasă al tatei, care nu uita că e fecior de clăcaş, şi spiritul de clasă al mamei, care fusese crescută în toate bunele şi relele unei categorii sociale privilegiate, îşi disputau, alternativ, în formaţia mea spirituală, sentimente şi judecăţi contradictorii. Mă simţeam când revoltat social, când «reacţionar odios», după linia sângelui patern ori matern". Deşi părinţii săi proveneau din clase sociale diferite, antagonice, în familie existau linişte şi armonie, ceea ce l-a făcut pe Cezar Petrescu să mărturisească: "A slăvi în acelaşi timp ţăranul şi proprietarul, exploatatul şi exploatatorul nu-mi părea nimic ilogic, cum absurd era de fapt".

Prima schiţă a publicat-o când era încă pe băncile şcolii, în revista Semănătorul, Cezar Petrescu urmând să devină unul dintre puţinii autori citadini ai literaturii române.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, oraş în care s-a şi stabilit în 1918. S-a aflat printre promotorii revoltei studenţeşti care au combătut mişcarea naţională antisemită. În acea perioadă colabora la publicaţiile Facla, condusă de N.D. Cocea, şi Versuri şi proză, condusă de un anume Hefter, ceea ce a fost suficient ca unii dintre colegii săi să îl numească "un monstru vândut ji­da­nilor". Cezar Petrescu a desfăşurat o in­ten­să şi constantă activitate gaze­tă­rească. A fost redactor la Di­mi­neaţa, Adevărul, Ţară nouă, Buco­vina, iar mai târziu, alegând să îşi mute domiciliul la Cluj, înfiinţează aici, împreu­nă cu Gib Mihăescu şi Adrian Maniu, re­vista Gândirea. Revine în 1928 la Bu­cureşti, unde întemeiază ziarele Cu­rentul şi Cuvântul. Experienţa sa de ziarist, tră­să­turile reporterului co­nec­tat la spectacolul realităţii din cele mai diverse medii vor fi transferate în romanele semnate Cezar Pe­trescu. Autorul, în cărţile sale, continuă să observe şi să investigheze oa­menii, întâmplările, istoria, viaţa. În­suşirile sale de ziarist sunt valorificate de talentul ro­mancierului. "Este vorba, în fond, despre o combinaţie de gazetărie de senzaţie şi literatură me­lodramatică, scrisă cu vervă şi cu o eleganţă stilistică bine însuşită, prac­ticată firesc". (Alex. Ştefănescu, "Istoria literaturii române contemporane")

Cezar Petrescu a avut un proiect gran­dios, acela de a întregi, prin ro­ma­nele sale, o cronică românească a se­colului al XX-lea. A scris şi a publi­cat foarte mult, romanele sale au avut o largă audienţă de public, iar popularitatea sa a iritat o parte a criticii interbelice. De altfel, sentinţa a pronunţat-o însuşi G. Călinescu. În "Istoria literaturii române de la origini până în prezent" (1941) îl descalifică pe Cezar Petrescu, prin comparaţie cu Camil Petrescu. Rămâne, însă, in­con­testabil succesul romanelor lui Ce­zar Petrescu, confirmat de in­te­resul şi aprecierea numărului mare de cititori. Memorabile rămân titluri precum: "Omul din vis", "Calea Vic­to­riei", "Miss România", "Aurul ne­gru", "Simfonia fantastică", "Plecat fără adresă", "Duminica orbului" sau "Fram, ursul polar".

Romanul "Întunecare" i-a spe­riat la vremea respectivă pe potenţialii editori. Se întrebau cine mai citeşte un roman de 800 de pagini scrise mă­runt, pe de altă parte, li se părea o carte a altor vremuri, închizând între co­perte o poveste din vremea primului război mondial... Apărut, până la urmă, în 1928, romanul ,,Întunecare" se bucură de un neaşteptat succes. Prima ediţie, însumând 7.000 de exemplare, se epuizează în mai puţin de o lună. Este considerat cel mai vast şi mai complet roman românesc de război. "Aş fi dispus să afirm că per­sonajul principal din «În­tu­ne­care» este războiul, care trăieşte şi evoluează în sufletul tuturor perso­nagiilor din roman. (...) Cezar Petrescu a condus timp de zece ani... soarta a zeci de personagii, trecându-le pe toate prin război şi deformându-le pe toate cu ajutorul războiului, lă­sând, mai bine-zis, războiul să le trans­forme şi să le deformeze". (Ale­xandru Philippide, "Viaţa ro­mâ­neas­că", 1929)

Acţiunea din "Întunecare" începe în vara anului 1916. Un tânăr avocat, Radu Comşa, este secretarul de­pu­tatului Alexandru Vărdaru şi lo­go­dit cu fiica acestuia, Luminiţa. Fiu de ţăran, Radu Comşa este prototi­pul eroului onest, demn, cu sufletul curat, cinstit, curajos, puternic, responsa­bil, care şi-a consolidat de unul singur drumul în viaţă. O viaţă care părea echilibrată şi la adăpost, până când a în­ceput războiul. Viitorul său socru reu­şeşte, prin poziţia socială influen­tă pe care o are, să-l ocrotească pe Radu Comşa, asigurându-i un post la un minister. Doar că în Radu aceas­tă situaţie declanşează nelinişte şi suferinţă, aşa încât solicită să fie tri­mis pe front. I se îndeplineşte dorinţa şi, ajuns în luptele de la Oituz, este ră­nit grav. "Trei răni de grenadă: la piept, la gură şi la ochi... Ochii, pro­ba­bil, or să scape intacţi; acum sunt înfăşuraţi complet, să nu străbată lu­mina. Complicată e doar rana de la piept: plămânul perforat, două ope­ra­ţii una după alta, abia i-au scos aş­chii­le din coastă, dar criza a trecut. Şi este un organism robust, un om tare!" Da, Radu Comşa se vindecă, dar ră­mâne desfigurat. Schije de obuz i-au sfârtecat obrazul. A rămas cu două cicatrici hidoase pe faţă, una la colţul gurii şi alta la tâmplă. Logodnica lui se chinuieşte să-l iubească în conti­nua­re, dar Radu vede şi simte stră­da­nia ei forţată de a iubi un infirm. Po­vestea merge mai departe, doar că aici începe sfârşitul. Radu Comşa se re­găseşte din ce în ce mai singur, iar în­tunecarea îi invadează sufletul încet, dar sigur.

"Întunecare" este un roman al zbu­ciumului şi al tristeţii, pentru că adevărurile pe care le conţine sunt ire­­mediabile. Rănile de pe obraz des­fi­gurează suflete. Pentru totdeauna.