x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Regele şi Regina Belgiei, preşedintele României şi peste 1.000 de oficiali, la deschiderea EUROPALIA România 2019

Regele şi Regina Belgiei, preşedintele României şi peste 1.000 de oficiali, la deschiderea EUROPALIA România 2019

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Oct 2019   •   17:50
Regele şi Regina Belgiei, preşedintele României şi peste 1.000 de oficiali, la deschiderea EUROPALIA România 2019

Majestăţile Lor Regele Philippe al Belgiei şi Regina Mathilde, alături de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, au vizitat expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”, marţi, 1 octombrie, la centrul BOZAR, eveniment care a marcat deschiderea Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA 2019, ediţie dedicată României. Invitaţii au fost ghidaţi de Doina Lemny, curator al expoziţiei, care i-a încântat cu detalii interesante.

„Brâncuşi simplifică forma şi de aceea am şi intitulat această expoziţie Sublimarea formei, pentru că el ajunge la simplificare până la a o sublima”, a precizat istoricul de artă Doina Lemny.

Preşedintele României a scris pe Twitter: "Onorat să deschid Festivalul Europalia România alături de Majestăţile Lor Regele Philippe şi Regina Mathilde", arătând că manifestarea reprezintă "un prilej pentru a arăta diversitatea şi unicitatea culturii româneşti şi de a consolida în continuare legăturile puternice dintre România şi Belgia”.

Turul expoziţiei „Brâncuşi” a fost urmat de un concert susţinut de ansamblul RaRo-SoNoRo impresionant, aplaudat îndelung de cei peste 1.000 de participanţi, oameni politici europeni, diplomaţi, oameni de afaceri, reprezentanţi ai organizaţiilor culturale. „Rapsodia nr.1” a lui George Enescu a lăsat în memoria celor prezenţi una dintre cele mai pregnante asocieri cu România culturală.

„Programul muzical al concertului, Romanian Rhapsody, a fost ales pentru a reprezenta România muzical și spiritual, iar acest lucru nu se putea face mai bine decât prin creația lui George Enescu. Din program nu au lipsit celebrele Dansuri populare românești pentru vioară și pian ale lui Béla Bartók. Astfel, am reușit să aducem laolată esența spiritului românesc, de la rădăcinile pline de vitalitate ale folclorului, până la rafinamentul sofisticat al lucrărilor marelui compozitor român. George Enescu și-a găsit inspirația în folclorul românesc, iar prin geniul său a reușit să-l distileze și să-l transforme în capodopere ale muzicii clasice universale”, a declarat Răzvan Popovici.

Concertul ansamblului RaRo-SoNoRo a fost precedat de discursuri susţinute de contele Jacobs de Hagen, preşedintele EUROPALIA, de comisarul belgian al Europalia, Philippe Vlerick, de ministrul belgian al Afacerilor Externe, Didier Reynders, şi de ministrul român al Afacerilor Externe, Ramona Mănescu.

„Doresc ca EUROPALIA România să întărească legăturile politice, economice şi culturale dintre România şi Belgia, dar şi să creeze legături puternice între cetăţenii noştri”, a spus Didier Reynders.

Urmează patru luni de România culturală în inima Europei, cu peste 250 de proiecte de arta vizuale, muzică, teatru, cinema, literatură, arte performative.

"Expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” este cel mai mare eveniment făcut vreodată de Institutul Cultural Român în străinătate”, a declarat Mirel Taloş, preşedintele interimar al ICR.

În urma unei colaborări de 5 ani între Institutul Cultural Român, coordonatorul programului României la EUROPALIA, şi echipa EUROPALIA International, vor fi prezentate, timp de patru luni, în Belgia, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Luxembrug şi Germania, peste 250 de evenimente culturale din domenii precum arte vizuale, arte performative, muzică, film, teatru, dans, literatură.

Expoziţia Brâncuşi. Sublimarea formei

La Centrul BOZAR a fost inaugurată oficial, marţi, cea mai importantă expoziţie şi cea mai amplă retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuşi în Belgia, „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

Expoziţia, curatoriată de istoricul de artă Doina Lemny, reuneşte, pe lângă fotografii şi documente, opere de artă ale marelui artist român împrumutate din mari muzee ale lumii precumTate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, dar şi lucrări din colecţia Academiei Române şi din colecţii private.

De asemenea, sculpturi de Auguste Rodin şi Medardo Rosso vor completa prima secţiune cronologică a expoziţiei. Doina Lemny a conferit o mare atenţie  studioului lui Brâncuşi şi lucrărilor contemporanilor, prietenilor şi elevilor săi, Amedeo Modigliani, Man Ray, Férnand Leger, Marcel Duchamp şi Isamu Noguchi.

Expoziția va fi găzduită de BOZAR, în perioada 2 octombrie 2019 - 12 ianuarie 2020.

Totodată, expoziţia “Perspectives” (2.10.2019-12.01.2020), un proiect despre conceptul de identitate în arta românească sau despre cum a fost formată identitatea românească în contextul socio-politic, curatoriat de Wim Waelput, în colaborare cu Igor Mocanu, prezintă evoluția artei românești de la mijlocul sec. XIX până în zilele noastre.

 

Festivalul bianual EUROPALIA împlineşte 50 de ani de la înfiinţare în 2019. Festivalul a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, foarte mulți veniți din afara Belgiei.

Participarea României la Festivalul EUROPALIA, în perioada octombrie 2019- ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului.

Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată sub patronajul Familiei regale a Belgiei, la Bruxelles și în diverse orașe belgiene, dar și din Marea Britanie, Franţa, Olanda, Luxemburg sau Germania.

Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

 

×