Trenul de noapte. Diseară, în Green Hours, de la ora 22:00, formaţia bucureşteană de blues Trenul de noapte trage la peron, pe linia întâi. Cu acest prilej are loc concertul de promovare şi lansare a primului album al trupei, intitulat “Dependent de blues”. Marcian Petrescu – muzicuţă, voce, texte, Cyfer – chitară, Florin Lungu – bass, Petrică Ipatie – tobe alcătuiesc singura trupă românească de gen şi promit un concert incendiar de harmonica blues.
Sunete, Top 100. Revista muzicală “Sunete” a finalizat un amplu sondaj printre oamenii din lumea muzicii, având drept scop stabilirea celor mai importante nume care contează în muzica din România. Berti Barbera, Ioan Big, Cătălin Toadere, Radu Lupaşcu, Nelu Stratone, Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Iulian Vrabete (Holograf), Boro (Iris), Mihnea Blidariu (Luna Amară), Sorin Moraru (Luna Amară), Dragoş Chişcoci (Emagic), Marius Chivu (Dilema Veche), Cătălin Alionte (Roton), Ernesto, Hefe, Petra Acker (The Others), Otaku, Alexandra Ungureanu, Andreea Ilinca, Mihai Ungureanu (ZaDuff) şi mulţi alţii au votat şi au stabilit clasamentul final.
Pe primele zece locuri sunt clasaţi următorii: 10. Viţa de Vie, 9. Pasărea Colibri, 8. Roşu şi Negru, 7. Alexandru Andrieş, 6. Timpuri Noi, 5. Nicu Alifantis, 4. Sfinx, 3. Holograf, 2. Iris, 1. Phoenix (foto). Alţi artişti prezenţi în Top 100: Mircea Florian – locul 11, Blazzaj – 15, Luna Amara – 18, Kumm – 19, Direcţia 5 – 25, Şuie Paparude – 35, Paraziţii – 37, Firma – 48, Travka – 52, Ada Milea – 67, Coma – 72, OCS – 80, Grimus – 89, Shukar Collective – 94, Neurotica – 100.
Romeo Must Die. Grupul britanic thrash metalcore Romeo Must Die (ex-Stampin’ Ground) cântă la 22 ianuarie 2008 în Club Fire, alături de Crize, în cadrul unui nou concert Bring The Noise. Mai multe detalii despre formaţia britanică, aflată în turneu în Europa, găsiţi la www.myspace.com/romeomustdie.
Frozen Dusk. Formaţia autohtonă de metal simfonic Frozen Dusk va cânta în deschiderea concertului susţinut de Amorphis şi Haggard la Bucureşti, la 9 februarie, de la ora 19:00, la Romexpo, Pavilion 18. “Este o onoare pentru noi să urcăm pe scenă în deschiderea acestui eveniment, mai ales că toţi membrii Frozen Dusk au o admiraţie deosebită atât pentru Amorphis, cât şi pentru Haggard, iar cu cei din urmă avem şi multe elemente în comun”, spune Adina (foto), vocea excepţională de la Frozen Dusk. Formaţia Frozen Dusk a fost înfiinţată în vara anului 2002 de Ştefan Mustaţă (compozitor, textier şi chitarist) şi Adina Bajenică, o voce cu un timbru autentic de mezzo soprană şi intensitate specială. Adina a câştigat pe parcursul anilor numeroase premii, printre care locurile unu şi doi la cele mai importante concursuri de canto din România. În 2003, trupa a înregistrat primul demo în scopuri promoţionale. Acesta a fost urmat de o serie de concerte cu formaţii consacrate din România, precum Iris sau Vama Veche. Anul următor, pe lângă concertele susţinute în ţară, formaţia Frozen Dusk a organizat festivalul “Steel Stage”, la care au participat formaţii ca Thunderstorm, Graven, Hathor, Vepres sau Kratos. Din 2005, membrii formaţiei s-au mutat în Bucureşti pentru a-şi continua studiile la Universitatea Naţională de Muzică. În prezent, Frozen Dusk înregistrează materialul muzical care va figura pe albumul de debut, ce va fi lansat în acest an. Biletele pentru concertul susţinut de Amorphis şi Haggard se găsesc în reţeaua magazinelor Diverta din întreaga ţară, la magazinul Muzica şi online pe www.bilete.ro. Preţul unui bilet este de 60 de lei, până la data de 9 ianuarie, şi de 75 de lei după această dată.
GRIMUS. Trupa clujeană care a reprezentat România la GBOB Londra şi-a definitivat componenţa în vara anului trecut. La tobe, la recomandarea lui Dominic Csergo (Kumm), a fost invitat Tamas Adorjani, student în anul III la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, la percuţie. La claviaturi a venit Lehel Kiss, profesor de pian la Miercurea Ciuc, absolvent al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, iar la chitară bas a fost cooptat Titus Vadan.
MORE
PUNKOTECA PIRAT
11.01: Punk rock party cu DJ Radu, ora 19:00
12.01: “Riot Concept Store”, ora 20:00
STUDIO MARTIN
11.01: Narcissa, Mara & Margo (elektro), ora 22.00
12.01: Mihai Popoviciu with Jay Bliss (elektro), ora 23:00
CLUB SUBURBIA
11.01: Deeper Underground
cu DJ Tavi, după ora 22:00
12.01: Suburban Madness
cu DJ Victor, ora 23:00
BIG MAMOU
11.01: Semne (la voce Tănase – Ţapinarii), ora 22:00
12.01: Ride On Band (blues- rock), ora 22:00