Amintiri din copilărie

Minunata lume descrisă de Ion Creangă a fost descoperită pas cu pas de ochii unui cineast care a ales de la început să se adreseze unui auditoriu generos, copiii. Elisabeta Bostan a adaptat într-o versiune de neegalat "Amintirile din copilărie" în 1965.

Ecranizare a vrednicelor povestiri scrise de autorul Ion Creangă între 1880 şi 1882, "Amintiri din copilărie" a primit Marele Premiu "Osso pardo asturiano" şi Premiul special al juriului la Festivalul internaţional al filmului pentru copii şi tineret de la Gijon - 1965.

În seara de Ajun, Ion Creangă, interpretat cu un firesc fără egal de marele actor Ştefan Ciubotăraşu-care a fost identificat cu personajul multă vreme după aceea-rememorează năzdrăvăniile copilăriei sale. Şapte dintre schiţele volumului "Amintiri din copilărie" au fost aşezate pe peliculă "La cireşe", "La scăldat", "Calul Bălan", "Pupăza din tei", "Bădiţa Vasile", "Cu pluguşorul" şi "Caprele Irinucăi". Lipovăţul din Valea Teiuşului a fost botezat astfel fiindcă dealurile ce-l străjuiau erau acoperite de păduri de tei. În acest sat împrejmuit de păduri a văzut lumina zilei, la 21 martie 1910, actorul Ştefan Ciubotăraşu, personalitate artistică de marcă, interpret înzestrat cu un mare talent, dublat de simpatia pentru oamenii simpli, din rândul cărora s-a ridicat. Cu vocea lui, Ciubotăraşu a fost un povestitor desăvârşit, poate cel mai natural şi firesc actor român. În clipa în care spunea o poveste, vocea lui cu accent moldovenesc, blândă şi legănată, te învăluia ca un şal călduros. Ştefan Ciubotăraşu aducea o înţelepciune a omului de care s-au lovit, ca valurile de stâncă, toate bucuriile şi necazurile lumii. A studiat Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi. Marele actor Ştefan Ciubotăraşu a avut o prestigioasă activitate teatrală la Teatrul Naţional din Iaşi şi la Teatrul Municipal Bulandra din Bucureşti, dar a şi publicat în numeroase reviste sub pseudonimul Ciciricea. Ştefan Ciubotăraşu a murit la 27 august 1970, în timpul filmărilor, într-un sat din Argeş.

A jucat într-un singur film, a avut propria trupă de teatru, a făcut cursuri de programare pe calculator. Numele lui este Ion Bocancea. În urmă cu aproape 50 de ani, când regizoarea Elisabeta Bostan a pornit în căutarea lui Nică prin şcolile din Moldova, l-a găsit tocmai la Bicaz. Dintre cei 12.000 de copii pe care i-a vizionat, Elisabeta Bostan l-a ales pe el. Concurenţa a fost serioasă, dar nu a pus probleme micului Nică. Erau mulţi copii, dar el avea multe în comun cu personajul şi, ca orice copil, multă energie. După filmări şi alte încercări, proba finală a fost atunci când li s-a cerut să se dezbrace pentru scena de la scăldat. Ceilalţi copii au refuzat pur şi simplu. Nici el nu se simţea confortabil, dar s-a gândit că, dacă tot nu îl cunoaşte nimeni, nu are nimic de pierdut. Băiatul cu părul bălai, cu ochii mari, ştrengarul pus pe şotii, amator de cireşe şi de muşte a intrat rapid în conştiinţa românilor ca fiind Nică. Pe platourile de filmare a fost mai liniştit decât personajul, căci indicaţiile Elisabetei Bostan erau mai mult decât clare. Este pensionar şi instructor auto. Pe lângă actor şi specialist în calculatoare. S-a născut în Bicaz, iar filmul "Amintiri din copilărie" a fost o parte importantă a copilăriei sale.

Într-un interviu acordat la scurt timp după premiera din 1965, Elisabeta Bostan povestea ce a impresionat-o atunci când filmul a fost adus spre vizionare în satul în care a văzut lumina zilei Ion Creangă. Imaginea zugrăvită de cea care s-a ocupat ca sufletele noastre de copii să rămână întregi de-a lungul timpului este una ce te lasă fără cuvinte. Imediat ce filmul s-a terminat, iar distribuţia curgea pe pânza albă, într-o linişte desăvârşită, sătenii nu au găsit de cuviinţă să facă decât un singur lucru. Unul după altul, în momentele când soarele se retrăgea la el acasă, aprindeau o lumânare la mormântul celui care şi-a povestit Amintirile. Marea de lumină din cimitirul tăcut a rămas întipărită în sufletul regizoarei, şi Nică al lui Ştefan a Petrei mai mult ca sigur că a zâmbit de undeva de sus.

Mărunta confuzie
Din distribuţia "Amintirilor din copilărie" au făcut parte Corina Constantinescu, în rolul Smarandei, Emanoil Petruţ, în cel al lui Ştefan a Petrei, Eliza Petrăchescu a fost Mătuşa Mărioara, Costache Sava - Popa Humulescu şi Mircea Constantinescu l-a interpretat pe Moş Nichifor. Despre acesta din urmă se spune chiar că atât de tare s-a confundat cu personajul, încât un grup de turişti care vizitau zona în timpul filmărilor a crezut că este de-al locului. Au făcut fotografii cu el, fără să bănuiască vreo clipă că ar fi actor. Când a fost întrebat unde să-i fie trimisă fotografia, acesta a răspuns perfect stăpân pe sine: "Mircea Constantinescu, Teatrul de Comedie, Bucureşti". Surpriza a fost totală. "Amintiri din copilărie" a fost realizat în 1965 şi este unul dintre filmele de referinţă ale copilăriei multor români.

Un mare actor, Emanoil Petruţ
Emanoil Petruţ s-a născut la 8 februarie 1932, la Mărăşeşti. Tatăl, Gabriel Petruţ, era impiegat CFR, iar mama, Ecaterina Petruţ, funcţionară. Pasiunea pentru teatru a descoperit-o activând pe lângă trupa teatrului din Focşani. Remarcat de Ion Lascăr, ajunge la Teatrul Naţional din Iaşi în 1948. Urmează cursurile Facultăţii de Teatru, iar în anul următor se transferă la IATC Bucureşti, activând întâi la Nottara, apoi la Teatrul Naţional, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. A lucrat cu mari regizori ca Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Andrei Blaier, Mircea Drăgan, jucând în zeci de filme. Memorabil rămâne rolul lui Tudor Vladimirescu, din 1962. A murit la 8 august 1983, la scurt timp după soţia sa, Catinca Ralea Petruţ, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. A iubit poezia, dar nu a trădat universul viu şi efemer al teatrului.

"... mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: Ieşi, copile cu părul bălai afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea, şi vremea se îndrepta după râsul meu... Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei...", spunea Ion Creangă.