Arta este cea mai profundă expresie a creativităţii umane, ce produce valori estetice prin măiestria unor oameni. Nu ne-am propus să vorbim despre pictură, nici despre sculptură, nici despre muzică de această dată, deşi, cea care îşi etalează abilitatea pune într-un “dialog” sui generis elemente din arhitectură şi sculptură, fără să se îndepărteze de muzică. Vorbim despre arta florală şi despre Ioana Mihai Nechifor, unul dintre cei mai apreciaţi designeri florişti din România.
Dintotdeauna a lucrat în domenii conexe cu arta. Aşa şi-a conturat propriul stil încât deschiderea sa către frumos şi exigenţa în autoevaluare i-au adus colaborarea cu cei mai apreciaţi designeri din domeniu la nivel internaţional.
Fără să-şi dea seama, încă din copilărie Ioana a fost atrasă de arta florală. Un copil năzdrăvan, între multele năzbâtii ale anilor nevârstniciei, Ioana era în stare să sară gardurile vecinilor dacă îi plăcea vreo frunză din curtea lor...
În clasa a V-a a fost înscrisă la Liceul de Artă din Sibiu după ce un profesor a descoperit că are ureche muzicală. “Am studiat oboi şi pian, urmând ca, şapte ani mai târziu, să intru la Facultatea de Muzică Braşov, împreună cu actualul meu soţ, care mi-a fost şi coleg de liceu. În acest timp, pentru a-mi ocupa timpul şi a-mi consuma energia, mergeam la Clubul Elevilor, unde am descoperit că-mi plac foarte mult toate activităţile decorative, practice, aşa că urmam cursuri de pictură, modelaj în lut, ţesături-cusături, împletituri de cânepă, artă aplicată. Când aveam 16 ani, profesorul de cor mi-a spus că aş putea chiar să conduc singură un cor, aşa că, la scurt timp, eram profesor de muzică voluntar la SOS Kinderdorf, unde am creat un cor de copii, o trupă de chitarişti şi o clasă de pictură de icoane pe sticlă, cu care am obinut premiul II la concursul Naţional «Icoana din sufletul copilului»“, povesteşte Ioana Mihai Nechifor, apoi aduce în discuţie o perioadă tristă din viaţa sa: “La 19 ani, tatăl meu a plecat la ceruri, iar noi a trebuit să găsim rapid o soluţie să ne descurcăm financiar, pentru că el aducea marea parte din banii necesari traiului. Aşa că, împreună cu mama şi cu fratele meu, am dezvoltat o mică afacere cu împletituri de cânepă. Împleteam zi şi noapte, toţi trei, şi mergeam la târguri de meşteşugari şi le vindeam. Am avut mare succes pe atunci, şi chiar ne-a ajutat să mergem mai departe...”
După ce a absolvit Facultatea de Muzică, Ioana s-a întors la Sibiu, ca profesor de pian la Liceul de Arte. “În timpul liber meditam copii la pian. Unii nu ştiau încă să citească şi să scrie, dar puteau descifra o partitură de pian la două mâini. Atunci mi-am dat seama că îmi place foarte mult să predau, şi mulţi mi-au spus că am talent pedagogic. A urmat o perioadă în care, pe lângă orele de pian, am oscilat între mai multe activităţi conexe cu arta. Am avut două expoziţii de fotografie, am început să experimentez aranjamentele florale realizând buchetele la nunta unei verişoare. La un moment dat, făceam şi bijuterii...”
Momentul decisiv, în care a simţit cu adevărat că a găsit ceea ce desăvârşeşte toate încercările sale, a fost intrarea, oarecum întâmplătoare, în atelierul floral al lui Darius Dadoo. “În momentul în care am păşit în atelier şi am simţit mirosul şi am văzut culorile a sute de flori aşezate în găleţi, rafturi întregi de accesorii şi ustensile despre care nici nu ştiam că există, o mulţime de panglici în nuanţe neobişnuite, buchete de flori cum doar în revistele din străinătate mai văzusem, câteva clipe am crezut că visez, că nu avea cum să fi existat aşa un loc în Sibiu, şi eu să nu ştiu de el!
L-am rugat pe Darius să mă primească la el, să ajut, pentru că îmi doream enorm să privesc, să iau parte la tot ce se întâmplă acolo. Şi uite aşa, s-au împlinit doi ani în care am lucrat împreună, până a plecat la Bucureşti, am învăţat enorm de multe de la el, cu un entuziasm de om îndrăgostit, pentru că, trebuie să vă spun că atunci când vedeam un buchet frumos făcut de Darius, simţeam fluturi în stomac de bucurie. La şase luni după ce s-a născut fetiţa mea, Lara, am reluat munca împreună cu soţul meu şi încă doi asociaţi. Am dezvoltat în Sibiu una dintre cele mai recunoscute firme de organizare de evenimente. În aceste timp am urmat cursuri de perfecţionare cu mari designeri florişti ca Per Benjamin, Andreea Stör, Bartvan der Elsken, Ben Clevers, cursul de calificare ca florist-decorator”, adaugă Ioana Mihai Nechifor.
În 2012 a obţinut locul al II-lea la Concursul Naţional de Aranajamente Florale din România apoi, la începutul lui 2013, a plecat la Londra, unde a lucrat cu designeri valoroşi. “Cu portofoliul pe care îl aveam deja, am obţinut rapid un job de florist la Galton Flowers, o florărie cu mare renume din Londra, înfiinţată din 1948. Acolo am învăţat enorm de multe, pentru că lucram cu designeri foarte buni, cu stiluri şi viziuni diferite, foarte deschişi şi amabili. La această florărie am avut ocazia şi să predau de câteva ori, pentru că exista şi o şcoală de floristică. Am avut ocazia să cunosc şi să vizitez atelierele celor mai vestiţi designeri londonezi: Neil Străin, Paula Pryke, Jane Packer, Wildheart, McQueens etc. După jumătate de an ne-am întors în ţară, pentru că fetiţa noastră nu a putut să se acomodeze cu clima de acolo, şi ne-am propus să dezvoltăm în Sibiu un nou brand de design floral, proaspăt, puternic şi original. Aveam şi mai multe şi mai îndrăzneţe idei ca niciodată, o energie şi o ambiţie care ne-au ajutat enorm să ne reacomodăm la viaţa de acasă pe care parcă o privim altfel acum, şi apreciem mai mult faptul că suntem aproape de cei dragi”, adaugă Ioana.
Sub noua denumire, City Flowers, a dezvoltat multe proiecte îndrăzneţe: o rochie, un pantof şi o geantă supradimensionată pentru festivalul de modă Feeric Fashion Days Sibiu 2013, o prezentare de modă cu accesorii şi bijuterii florale, a participat la Târgul de Bijuterie Contemporană Autor, Bucureşti 2013, la care a prezentat pentru prima dată conceptul de “bijuterie efemeră”, şi, totodată, la Sibiu, la Media Music Awards a realizat buchete stilizate pentru artiştii premiaţi.
Care este legătura între muzică şi marea pasiune a Ioanei Mihai Nechifor? Iată ce spune designerul: “Cred că există legătură între tot ce ţine de artă... Muzica m-a ajutat enorm să apreciez arta florală. Cred că, în existenţa noastră, sunt nişte trepte de înţelegere, de maturizare sufletească, iar muzica m-a ajutat să urc aceste trepte, astfel încât atunci când am descoperit arta florală, am înţeles-o mult mai rapid şi mai profund decât aş fi făcut-o cu câţiva ani în urmă. Mai cred că toate încercările mele de a mă apropia de diferite arte au fost menite să mă ducă într-un final spre flori, artă pe care o simt cel mai aproape, mă simt stăpână pe ea, simt că am ceva de spus în acest domeniu. Provocările, de orice fel, mă ajută cel mai mult să evoluez, şi îmi dau posibilitatea să arăt ce pot cu adevărat. Niciodată nu am simţit că nu sunt în stare să realizez ceva, aş putea spune chiar că, uneori, sunt inconştient de curajoasă, însă îl am pe soţul meu aproape, o fire foarte ordonată, realistă şi un bun manager de care am mare nevoie, iar mama mea e fanul meu cel mai fidel care e întotdeauna cu ochii pe mine, mă susţine şi mă încurajează necondiţionat.”
Un pantof, o rochie şi o geantă din flori au fost bijuterii splendide ce au fermecat iubitorii de frumos. Însă măiestria Ioanei nu se opreşte aici. Coliere, pălărioare, dantelării superbe din flori au încântat privirile celor care le-au admirat anul trecut la Expoziţia de bijuterie contemporană. “Unele dintre cele mai îndrăzneţe provocări au fost pantoful, geanta şi rochia supradimensionate, din petale, construcţii la care am lucrat trei săptămâni şi care îmi dădeau o bucurie imensă de fiecare dată când mai terminam o etapă. Momentul în care le-am văzut expuse pe Podul Minciunilor din Sibiu, iar oamenii stăteau la coadă să se fotografieze cu ele, a fost unul memorabil. Imediat mi-am propus ca anul următor să fac altceva, mai spectaculos, la Festivalulul Feeric Fashion Days. Participarea la expoziţia de bijuterie contemporană AUTOR, Bucureşti 2013, a fost de asemenea o provocare pentru că, brusc, eram în mijlocul unor oameni talentaţi în alt domeniu decât cel stăpânit de mine, însă ştiam că am ceva de spus, şi cu ajutorul Patriciei Corcoveanu, talentată artistă bijutier, am creat colecţia bijuteriilor efemere, un concept interesant prin care florile purtate ca bijuterii se transformau, şi în câteva zile piereau, sau îşi schimbau forma şi textura, lucru care le face unice.”
La Sibiu, Ioana Mihai Nechifor a dezvoltat o serie de ateliere de artă florală şi a avut opt grupe de cursanţi. “Cred cu tărie că aceste ateliere formează o cultură florală în Sibiu, oamenii descoperă, învaţă ce este arta florală, observă diferenţa dintre artă şi kitsch. Mie, ca om, îmi oferă o încredere şi o libertate de exprimare prin flori pe care nu am mai simţit-o niciodată atât de intens.”
Ioana crede că se poate face primăvară şi cu o floare, cel puţin preţ de o clipă, în sufletul celor care ştiu să le primească. “Eu, cu siguranţă, văd primăvara şi într-un fir de iarbă. Însă cei mai mulţi oameni se luminează la faţă imediat la vederea unei flori sau a unui buchet. Dăruiţi o floare cuiva drag, şi-i veţi vedea imediat primăvara în ochi!”, încheie Ioana Mihai Nechifor.