x close

“Aveam nevoie de aschimodia asta la tancuri!”

0
Autor: Florin Condurateanu 04 Dec 2017 - 07:50
“Aveam nevoie de aschimodia asta la tancuri!”


Când i se mişcau inimitabil ochii, obrajii lui Puiu Călinescu, când scotea năzdrăvănii din gură râdeau şi frunzele, şi porumbeii, şi sifoanele, râdeau şi semnele de “cedează trecerea”. De oameni, ce să mai zic, se zguduiau de râs. Specialiştii afirmau că dacă Puiu s-ar fi născut în America, celebrii comici ai Hollywood-ului ar fi luat notiţe de la unchiul râsului românesc. Mihai Gâdea a avut ideea splendidă de a da în emisiunea sa de maximă înălţime interviul luat de mine acum 20 de ani făcătorului de haz nebun Puiu Călinescu. A fost ultimul interviu al genialului comic, peste puţin timp a murit în casa lui sărăcăcioasă. De fapt, Puiu nu prea dădea interviuri. Am filmat emisiunea la Jurnalul Naţional, acasă la Puiu nu se putea, scârţâiau podelele de sărăcie. A intrat în redacţie cu o pălărie de texan, ca JR, şi a turuit: “Pe trotuar, mă intersectez cu o babă şi-i spun că Gică Petrescu e mort. Se pune baba pe plâns, îşi frângea mâinile: «Ce ne facem, a murit Gică!». Mă răstesc: «Taci, mamaie, ce jeleşti, spuneam că Gică Petrescu e mort după bani!»”. Îl întreb de ce a ieşit din stagiul militar cu gradul de... dezertor. Şi purcede Puiu la povestire: “Era 1941 şi m-au chemat la arme; mă duc la regimentul de tancuri şi nişte plotonieri care moţăiau îmi zic: «Era mare nevoie de o aschimodie ca tine la tancuri». Îl cheamă pe un zdrahon să mă ducă la alegerea bocancilor, dar eu îl vrăjesc că îmi dă semnale băşica, am băut multă bere, şi mă lasă la gard să rezolv alarma vezicii. Ruşinos ca un băiat bine crescut, îl rog să se întoarcă cu spatele, blegul se uită în altă parte şi eu, ţuşt, ca un săritor cu prăjina, peste gard. Am jucat lungă vreme în pauza de la cinematografe, ascuns sub mustăţi, peruci lipite. Până la urmă, mă recunoaşte pe stradă o catană, iarăşi la tancuri, nu în turelă, ci la carceră grea”. Îi zic lui Puiu Călinescu cum că îl ştiu mare amator de Renoir, Tizian, aşa că îi dăruiesc un tablou valoros. Era un dar de la o simpatizantă de-a mea, o aiurită care aruncase brambura nişte vopsele pe o pânză. Zece minute, numai din mimică, Puiu a făcut un recital de vis: învârtea “tabloul” stupid şi pe faţă şi pe dos să vadă care e chichirezul, s-a aşezat în genunchi să-l priceapă. Mimică de neegalat, gesturi de acrobat, dar şi de invalid, la plecare l-a luat cu teamă: “Dacă mă arestează poliţia văzându-mă cu tabloul pe stradă! Am ghicit titlul pânzei: Valea Plângerii sau La ghişeu, la Fisc!”.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de