Bulgakov - Conditia sinceritatii

O nota de subsol ne aduce la cunostinta ca nuvela Prietenului de taina a fost scrisa de Mihail Bulgakov in septembrie 1929, ca un cadou pentru Elena Sergheevna, de care era amorezat atat de tare incat a reusit s-o divorteze si s-o ia de nevasta.

Sa crezi in ceea ce scrii. O nota de subsol ne aduce la cunostinta ca nuvela Prietenului de taina a fost scrisa de Mihail Bulgakov in septembrie 1929, ca un cadou pentru Elena Sergheevna, de care era amorezat atat de tare incat a reusit s-o divorteze si s-o ia de nevasta. Un dar mai putin obisnuit intre termenii unui cuplu.

Pentru ca un asemenea gest sa fie receptat de femeie drept iesit din comun, trebuie ca ea sa pretuiasca scrisul mai mult decat machiatul. O alta, chiar si intelectuala cu patalama, i-ar fi dat cu manuscrisul in cap barbatului sau, delicata fiind, l-ar fi primit pitindu-si cu greu dezamagirea si l-ar fi aruncat pe raftul de jos al dulapului.

Elena Sergheevna il iubea pe Bulgakov destul de tare daca ne gandim ca:
- a pastrat manuscrisul pana in 1987, cand l-a publicat, in contextul bulgakovomaniei europene.
- n-a observat ca barbatul trisase nitel.

Continutul nuvelei scrise special pentru iubita, dupa exemplul cizmarului care ii croieste alesei o pereche de botine de-ti taie rasuflarea, nu era chiar nou-nout. Scriitorul reia motive, fapte si intamplari din alte scrieri. Insemnarile sale intime confera un spatiu insemnat trudei de la Gudok (Sirena), oficios al Cailor Ferate devenite, din tariste, sovietice. Impartirea intre gazetaria de peste zi si literatura de peste noapte o regasim abordata si in Roman teatral.

Aici, la Gudok, Mihail Bulgakov trebuie sa scrie opt foiletoane pe luna. In Prietenului de taina, scriitorul are o parere proasta despre productiile gazetariei sale. Subsemnatul, care i-a citit o selectie din foiletoanele cu pricina, e gata sa jure cu mana pe inima ca sunt excelente.

La un moment dat - zice Mihail Bulgakov - unul dintre adjuncti, Navzikat, omul din conducere specializat in descoperirea vreunei "idei criminale la adresa oranduirii sovietice" in textele aduse spre publicare, ii spune in preajma unei sarbatori revolutionare: " - Sper ca pentru sarbatoarea de poimaine o sa tasniti cu o povestire eroica de soi". Reactia lui Bulgakov: "Ingalbeneam, roseam, dadeam din colt in colt. - Nu ma pricep sa scriu povestiri revolutionare eroice, ii spuneam eu".

Urmeaza, imediat, consideratiile lui Bulgakov: "Navzikat nu intelegea acest lucru. Avea o parere ciudata despre ziaristi si scriitori, dupa cum constatasem mai demult. El considera ca un ziarist poate sa scrie orice si ca ii este indiferent ce scrie. Or, eu, din anumite ratiuni, nu-i puteam explica unele lucruri: de exemplu ca, pentru a «tasni» cu o povestire eroica, trebuie, inainte de toate, sa fii tu insusi un revolutionar si sa te bucuri de venirea sarbatorii revolutionare. In caz contrar, cel care va «tasni» cu o asemenea povestire din considerente financiare sau de alta natura o va face prost".

EXPLICATII. Mihail Bulgakov era eminamente satiric. Chiar si ca gazetar i-ar fi fost imposibil sa "tasneasca" cu un text eroic. Dar cu un foileton? Nici aici nu era simplu. Pentru a scrie un foileton despre cineva e musai sa-l antipatizezi. Navzikat, in al carui cap "ideile se nasteau" "ca niste bule de aer", ii zice redactorului Bulgakov: "Sper ca o sa tasniti cu un foileton despre ministrul francez". "Ministrul francez" era la vremea respectiva un adversar al puterii sovietice. Ii spune Elenei Sergheevna Mihail Bulgakov: "Am simtit ca ma ia ameteala. Dumitale, ca prieten ce-mi esti, am sa-ti explic si ai sa ma intelegi: este oare de conceput sa scrii un foileton bun despre un ministru francez cata vreme n-ai absolut nimic de-a face cu acest ministru? Ia aminte: concluzia este prestabilita - trebuie sa-l prezinti pe acest ministru intr-o lumina caraghioasa, defavorabila si neaparat sa-l insulti. Unde ministru, ce ministru? Acel foileton politic poate fi bine scris numai atunci cand foiletonistul insusi nutreste o ura sincera fata de ministrul in cauza. Un lucru elementar! Nu-i asa? Ia hai sa-l compunem: «Ministrul a intrat in cabinetul sau si a sunat...» Si stop. Ce-a facut mai departe? Ei, l-a sunat pe secretar. Si ce i-a spus?!"

Despre nevoia de sinceritate a condeierului, gazetar, scriitor sau autor de glumite s-au scris tone de articole. In nici o pagina de text, Mihail Bulgakov le intrece pe mai toate la capitolul putere de convingere. El refuza "povestirile eroice" si "foiletoanele comandate" nu pentru ca ar fi reactionar, ci pentru ca nu poate nici macar sa insaileze ceva fara sa creada in ceea ce scrie.

Barfe - Memoria grajdarilor

Pentru emisiune, citesc de zor George Enescu in memoria timpului, culegere de Evocari, amintiri, insemnari memorialistice, tiparita de Viorel Cosma la Editura Casa Radio. Am cumparat-o dupa tipicul celorlalte carti din biblioteca. La intamplare. Nimerind la un conclav politic de la Sala Palatului si, neavand ce citi pana la uvertura manifestarii, am luat ce-am gasit la un soi de chiosc improvizat in incinta. Nu e cine stie ce mare scofala. Cele mai multe texte sunt encomiastice, facand risipa de cuvintele mari, obisnuite in atari imprejurari: Geniu, Modestie, Daruire, Patriotism etc., etc.. Literatura asta de patachina solemna a debutat in 1955, cand conducerea de partid si de stat a facut din Enescu - (mort deja) - motiv de exploatare politica. Asemenea altor tari din lagar, Romania trudea sa-si dovedeasca inscrierea in procesul de dezmortire din gerul stalinist, zis si Dezghet, dupa titlul unui roman celebru al lui Ilya Ehrenburg. Cultivarea lui Enescu era un procedeu pe cat de ieftin, pe atat de sigur. Marele compozitor se bucura de un urias prestigiu in URSS. Rusii n-ar fi putut acuza acest moment de revenire la "nationalismul burghez romanesc". Cu straduinta, gasesc insa lucrarea care ma intereseaza: amanunte despre reuniunile muzicale organizate de Maruca, despre viata lui George Enescu, despre hachitele Omului. Din carte ma conving ca Enescu a avut parte de femei puternice, tari, care l-au folosit pe post de catelus cu geniu la vioara: Elisabeta mai intai, Maruca, mai apoi.

Secolul al XX-lea

"Entuziasmul care se exprima cu ocazia intoarcerii in Franta a jurnalistei Florence Aubenas, rapita in ianuarie, nu reuseste sa contracareze intrebarile asupra detentiei si asupra circumstantelor eliberarii". Acest text explica fotografia lui Florence Aubenas pe scara avionului, publicata de Universalia 2006, in prestigioasa serie Enciclopedia Universalia, la capitolul Mersul timpului, iunie 2005.

Nimic nu se pierde

Una din cladirile-simbol ale Bucurestilor interbelici: Palatul Curentul de pe Strada Domnita Anastasia din Bucuresti. Expresie a capitalismului romanesc in presa, asa cum, dupa 23 august 1944, Casa Scanteii va fi expresia comunismului. Constructia a inceput in 1935 si s-a incheiat la inceputul lui 1937. Inaugurarea a avut loc la 1 februarie 1937 printr-o slujba tinuta de un sobor de preoti.