Cămeşoiul lui Creangă şi chipiul lui Carol

Hainele purtate ani lungi de o personalitate puternică se îmbibă până şi în ţesătura tivurilor cu spiritul lui. Lucrurile folosite de un om cu anvergură poartă amprenta stăpânului acelor obiecte, fiece moleculă duce tainic duhul lui. Am făcut multe emisiuni tv şi interviuri din casa lui Sergiu Nicolaescu. Se mândrea cu un veritabil muzeu, găzduit de o cameră a locuinţei unde adunase steaguri originale din războaiele purtate de români, se aflau flinte, pistoale, săbii, armuri, toate originale, cele mai multe având urme de gloanţe, de străpungeri ale armelor în toiul unor bătălii crâncene. Mi-a arătat cu încântare un chipiu, “este chipiul purtat de Regele Carol I în vizitele pe frontul Războiului de Independenţă, se vede urma de sudoare de pe fruntea regelui întipărită deasupra cozorocului, am simţit inspiraţie când interpretam rolul lui Carol în film, îmi reuşeau mai convingătoare dialogurile şi filmările, parcă mă cuprindea un fior de la chipiul purtat de rege”. Sergiu Nicolaescu mi-a mai arătat şi tocul pistolului purtat la Mărăşeşti de mareşalul Averescu, “m-a stimulat când am jucat rolul mareşalului printre bubuiturile tunurilor”. Tulburătoare este şi istorisirea pe care a depănat-o în emisiunea mea marele actor Dorel Vişan. Fusese distribuit să joace rolul lui Creangă în pelicula “Un bulgăre de humă”. Exigent până la cea mai mică silabă, Dorel Vişan simţea amărăciunea că nu pătrunsese în toate fineţurile vorbelor sfătosului învăţător de la Iaşi. Cu toate că regizorul era mulţumit de forţa interpretării unui maestru sensibil ca Vişan. “Eu, ardeleanul, parcă nu intrasem de tot în pielea unui teribil simbol al Moldovei precum Creangă, eram atât de necăjit, încât eram gata să abandonez”. Lui Dorel Vişan i-a venit din înalt ideea de a i se croi o cămaşă precum cea purtată de luminosul Creangă, un cămeşoi moldovenesc. Când l-a îmbrăcat, deodată a simţit o luminare, a purces să joace chiar în stilul inegalabil al lui Creangă, cel care atunci când îl observa pe Eminescu cotropit de tristeţe, îl lua de braţ, rostind “să mergem acasă la mine, că ne aşteaptă o iahnie de fasole, să te lingi pe degete”. După ce Conu' Mihai s-a înălţat la Ceruri, lângă Luceafăr, la câteva luni a murit de inimă rea şi Creangă.