x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ce aflarăm despre corvete

Ce aflarăm despre corvete

de Dan Constantin    |    06 Ian 2017   •   15:56
Ce aflarăm despre corvete

Perfectul simplu al președintelui, prima glumă  a neamțului din mandat, nu a putut acoperi răceala momentului de la Cotroceni.

Iohannis, cenzor al guvernului după ce a luat în brațe toate gafele echipei Cioloș, arată că Președinția devine principalul punct de coagulare a opoziției după catastrofa dreptei din 11 decembrie.Trompetele sistemului și-au umflat foalele  la unison pentru a distribuie elemente biografice ale noilor miniștri, luate alan-dala. Carmen Dan este de blamată pentru că în 1990, când avea 20 de ani, a fost secretara, 3 luni, a CPUN-ului din Videle, dar nu spun că șeful ei era Videanu,mai cunoscut atunci ca fotbalist decât ca inginer. Un alt condei, cu idei lipite de spațiul virtual,  îl descrie pe Ministrul Justiției ca tâmplar; în realitate, a fost inginer șef la o fabrică de mobilă.Se insinuează  că Iordache n-are ce căuta la Justiție , deși omul a absolvit  Dreptul după Politehnică.Demolarea lui este ordin pe unitate, deoarece bătălia  pentru scoaterea Justiției de sub controlul sistemului are o miză excepțională și orice mizerie poate fi utilă pentru ca acoperiții să-și păstreze pozițiile în punctele cheie ale ,,statului de drept”.

Printre glumițe și răutăcisme s-a pierdut o declarație de substanță a celui care este de miercuri seară Ministrul Apărării Naționale. Beniamin Leș a lăsat să se înțeleagă că nu știe care mai este stadiul programului pentru dotarea cu corvete a Forțelor Navale. Este un program la care a lucrat însă cu prioritate în perioada octombrie 2015-octombrie 2016 ca secretar de stat pentru armamente,fiind singurul demnitar numit de Ponta și păstrat de Cioloș. Leș cunoaște exact termenii proiectului de HG intrat în dezbaterea publică în 3 noiembrie 2016 , care anunță opțiunea de negociere cu Șantierele Damen din Galați, după analiza a cel puțin alte 13 opțiuni. Achiziția este stabilita la un preț de 800 milioane euro, prima corvetă urmand a fi livrată în 2 ani și jumatate. Unii s-au lansat în campania electorală în demolarea achiziției , cu argumentul fals că navele ar fi cumpărate din străinătate, în loc să fie construite la Constanța, de muncitori români. Logica de campanie  a ,,scăpat ” că Șantierele Damen, sunt în România de două decenii, drept ,cu capital olandez , care asigură multe locuri de muncă la Galați,mai multe decâ oferă șantierul naval al domnului Bosânceanu la Constanța.Interese de partid pot amâna livrările și da peste cap un program acum bine articulat. Schimbările de nuanță lansate de Leș pot băga guvernul Grindeanu în primul conflict real cu specialiștii din industria de apărare și militarii, dând muniție lui Iohannis în CSAT . Implicațiile externe, cu Olanda și Franța, care dotează corvetele cu rachete și radare, nu sunt încă ,,palpate” în febra instalării la guvernare.

×