Conștiințele-deșeu și bornele kilometrice ale istoriei

Mizerabilă meserie, aceea de a încasa bani mulţi şi urâţi ca să-ţi defăimezi ţara, să piperniceşti tot ce-i românesc. Acum se încearcă dărâmarea tuturor statuilor de mari români, terfelirea faptelor de eroism ale domnitorilor noştri. Slugoi fără nimic în stânga pieptului deformează şi biruinţele româneşti, ca să nu mai avem mândrie, să rătăcim, să nu ne orientăm după bornele kilometrice ale istoriei neamului românesc. Nişte chibiţi de mahala susţin că, de fapt, Mihai Viteazul a fost înfrânt la Călugăreni, că victoria a fost umflată, că turcii s-au înfuriat şi l-au învins. Păi, este recunoscut şi de către cronicarii europeni că Mihai era considerat viitorul prinţ salvator al creştinătăţii, o speranţă în faţa puterii teribile a Înaltei Porţi. Vitejia şi inventivitatea lui Mihai Întregitorul chiar au semănat derută la Călugăreni în puhoiul de ieniceri orbecăind prin mlaştină, care abia l-au putut salvat pe Sinan Paşa. Iar apoi, Mihai Viteazul i-a fugărit pe turci la sud de Dunăre şi a cucerit cetăţile otomane de pe malul fluviului. Nu i-a convenit împăratului german să fie un bărbat majestuos în fruntea Ardealului, l-a trădat şi nu i-a oferit ajutorul promis. Ba chiar i-a dat mână liberă mercenarului albanez Basta să-l măcelărească în cort cu zeci de veloni pe Mihai Viteazul, care a scos sabia când i-au strigat „Eşti prins!”, iar el a rostit „Ba!”. Alţi detractori şuşoteau că Ştefan cel Mare nu se avânta în lupte, stătea prudent pe un deal. Dar de unde a căpătat rana gravă de la picior, care nu s-a vindecat nici după 40 de ani, dacă nu din toiul luptelor? O recentă ipoteză este că, la bătrâneţe, Ştefan cel Sfânt a participat la bătălia pentru cetatea Chiliei, iar calul lui a alunecat şi a căzut peste piciorul bolnav al domnitorului. Măi conştiinţe-deşeu! Dacă avem o istorie de second-hand, cum de Burebista stăpânea un teritoriu uriaş, de la Nistru până spre Alpi, de se frământa în insomnii împăratul Romei?