x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce ne exprimăm speranța pentru un viitor mai bun?

De ce ne exprimăm speranța pentru un viitor mai bun?

de Ionuț Bălan    |    25 Noi 2021   •   07:00
De ce ne exprimăm speranța pentru un viitor mai bun?

Motto: Ca să cunoşti ceea ce gândesc oamenii în realitate, uită-te la cum acţionează mai degrabă decât la ceea ce spun - René Descartes

Am participat afectiv la momentele încărcate de dramatism ale negocierilor dintre principalele forțe politice ale țării, în încercarea de a-și da mâna pentru o coaliție dincolo de ideologie. Acum, când criza politică e la final și miniștrii sunt aproape de învestitură, ne așteptăm de la oamenii buni de la conducere la măsuri economice inspirate în privința prețului gazelor și a energiei în general, dar și la gestionarea unei economii care nu generează o valoarea adăugată semnificativă și e de dorit, atunci când aceasta nu e mare, să se realizeze continuu.

Suntem convinși că un guvern cu o componență elitistă va face față sub aspectul enunțat, de continuare a creșterii economice, la provocările exogene apărute, dar își va îndrepta atenția și asupra schimbărilor interne, la nivel de paradigmă.

Persoane rău-voitoare reclamă o atitudine de inspirație USL-istă și nu FSN-istă la noua alianță, fără ca acești dușmani ai binelui românesc să admită că sunt departe de a avea soluții. Acestea vor veni din expertiza guvernului pus în funcție, care va reuși să analizeze și să evalueze competent, la întreaga complexitate, lista de măsuri necesare atingerii obiectivelor economice și sociale, pe termen scurt, mediu și lung.

De unde atât negativism, de ce această lipsă de încredere la adresa noii echipe? Nu vom da exemple de măsuri luate în alte state, fiindcă în mod cert acestea vor trebuie să rezoneze cu particularitățile românești.

Cuvintele sunt de prisos când este nevoie de muncă, de trudă necontenită și fără compromis în slujba țării. De aceea e bine să ne oprim aici, chiar dacă erați obișnuiți cu mesaje mai lungi exprimate în acest spațiu editorial. Să lăsăm faptele să vorbească!

×