Deficitul de interes național

Deși prioritățile Româniie sunt legate de atragerea capitalului, de adâncirea piețelor și a diviziunii muncii, de sporirea productivității și competitivități, adică de acumularea bogăției, discursul e mutat insistent  pe reducerea inegalităților. Pe o repartizare “echitabilă”a veniturilor salariale, chiar dacă imperios este de a produce mai mult, pentru a elimina supraîndatorarea populației indusă de majorarea taxelor în plină criză.

Vorbesc despre acest fenomen, fiindcă o mărire a dobânzilor ar fi trebuit să capaciteze economisirea, dar dacă nu se întâmpla așa ceva, ci crește în loc să se micșoreze debancarizarea -  numerarul în afara sistemului bancar - rezultă că economia subterană permite supraviețuirea în condiții de supraîndatorare și e eronat să vii să impozitezi subzistența.

De fapt, ca să o zic pe șleau, se încearcă taxarea societății înainte de a o așeza pe baze funcționale pentru a nu se observa incapacitatea conducătorilor de a administra economia și de aceea cele numite impuneri fiscale nu-s decât forme de haiducie, de parcă întreaga economie românească ar fi dominată de taxe Robin Hood.

Economicul, la noi, continuă să fie remorcă pentru politic, și contextul e trădat de dominația oligarhilor chiar și după ce-s răriți de anticorupție. Asta fiindcă au încăput după gratii doar cei “răi”, ceea ce-i relativ, în funcție de ce grup de interese ia prim planul.

Ca să mă întorc la început, la linia strategică care nu-i ghidată de piețe și diviziunea muncii, aceasta din urmă e realizată într-o anumită măsură de corporaţii și de cei ce pleacă să lucreze în străinătate, dar cu prețul unei infrastructuri precare și a exodului de creiere.

Cei ce continuă să stea aici sunt carne de tun, iar când discutăm de deficit nu vorbim doar de cel bugetar și de cont curent, ci și de cel de democrație și, mai ales, de interes national.  Cu precizarea că eliminarea inegalităţilor poate fi numită neaoş mită socială şi că nu se ţine cont de invertirea efectului Balassa-Samuelson.