x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Doamna Vlad Țepeș contra Zeiței Corupției

Doamna Vlad Țepeș contra Zeiței Corupției

de Dan Constantin    |    23 Mar 2015   •   21:44

Un ministru, de pe care s-a scuturat orice urma de umor, a comparat-o pe Codruta Kovesi cu Vlad Tepes. Responsabil peste autostrazile de hartie, fost ministru de interne dezertat din post la referendum, aflat intr-o granita difuza cu misculatiile de sute de milioane de euro din afacerea EADS, domnul Rus a aparut cuvantator la adunarea de bilant de la Interne.

Desigur, rolurile in aparitiile publice trebuie citite si traduse dupa regulile unui protocol care nu exista. Ca atare sa credem ca Rus a fost adus la respectiva adunare  si pus in prezidiu pentru ca sala sa aiba in fata modelul ministrului care isi lasa subordonatii cu ochii in soare sa se descurce singuri la vremuri grele. Sau poate ca prezenta nu era un mesaj de penitenta pentru fapte trecute ci o vizita cu o conotatie a unor posibile functii viitoare.

Ca sa intelegem mersul  lucrurilor, Rus, ministrul Transporturilor  se afla acolo  doar ca un reprezentant legitim al soferilor amendati de Politia Rutiera.  Exista insa si suspiciuni rezonabile ca Ioan Rus ar fi venit sa-si recupereze din institutia pe care a condus-o si in vremuri mai vechi niscai rufe uitate, ca Basescu in celebra scena '' casa din Mihaileanu.''

Valurile tineretii de barbat adus cu slujba la Bucuresti de Grupul de la Cluj intre regateni au lasat urme de neuitat ale mandatului de ministru de Interne si o dezincriminare tarzie a prostitutiei.

Poate in aceasta calitate a facut apel la lectiile istoriei fara a intelege ironia situatiei. Vlad tepes a fost simbolul campaniei lui  Basescu Traian de umplere a Pietei Victoria cu tepe. Cand guvernnele au furnizat aproape un  aproape un cabinet  pentru a fi expus in tepele puse de doamna Kovesi si cu promisiuni de ocupare a altor prajini ascutite , o incluzi automat pe doamna Tepes in programul lui Basescu.

Daca ardeleanul se mai sforta putin poate gasea pentru doamna Codruta o comparatie mai putin magulitore in contextul dat. Ceva inspirat din ochii plansi ai Ruxandrei Dragomir dupa dorul mistuitor de o avea langa ea pe Nutzi Udrea. Separarea de prietena careia ii duce lalele si apa cu bidonul in stabiliment i-a scos tenismenei un as: Elena  e ca o zeita in arest. Ioan Rus putea si el sa-i zica doamnei Codruta ca e o Zeita a Anticoruptiei, aflata intr-o lupta la vedere cu Zeita cea rea a Coruptiei.

Din cuvantarea lui Rus am retinut  insa finalul-'' mai avem lucruri de facut!''. A sunat ca o amenintare pentru cei prezenti.

×