Justiția răzbunării

“Am sentimentul că prezumția de nevinovăție nu mai există!”. “Justiția pare, în ultimul timp, în ochii dumneavoastră, ai opiniei publice, dar și în ochii mei pare la fel, o Justiție a răzbunării”. Acestea sunt gândurile magistraților din România, prin vocea președintelui lor, doamna Gabriela Baltag. Judecători și procurori din această țară strigă cu disperarea locomotivei dinaintea accidentului feroviar. Cine le răspunde? Cum se explică muțenia colectivă (cu puține excepții precum Călin Popescu Tăriceanu sau Șerban Nicolae)? De ce președintele țării nu face dezbatere națională pe seama lucrurilor enunțate cu acuratețe de Asociația Magistraților ca fiind defecțiunile sistemului judiciar astfel încât justiția să fi devenit o justiție a răzbunării? Cum poate să mai stea în funcție ministrul Justiției dacă stă peste o justiție a răzbunării? Premierul țării, chiar și subiect al unui dosar penal fiind, liderii politici toți, parlamentarii, apoi avocații cu miile și justițiabilii cu milioanele sunt indiferenți toți în raport cu monstruoasa devenire a justiției din România? Muțenia de după alarma trasă de doamna Baltag (și doar nu este prima dată când o face și nu este nici singura care o face) generează întrebări și mai grave: cine are interesul să păstreze în România o justiție strâmbată, schilodită, murdărită, îmbolnăvită de Traian Băsescu și uneltele sale? Acest “cui servește” ar trebui să fie motorul reparării tuturor bolilor acestui sistem. Cui servește că nu avem Coduri Penale bune? Cui servește să nu ai complete aleatorii la Înalta Curte? Cui servesc abuzurile permise unor procurori? Cui servește un CSM compromis? Cui servește teama indusă judecătorilor prin tăieri de prezoane și frâne?