x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „Mărie şi Mărioară”

„Mărie şi Mărioară”

de Florin Condurateanu    |    09 Sep 2016   •   09:43

Cântecul Mariei Tănase trimite o mângâiere tuturor Măriilor, tuturor Mărioarelor. Ca nimeni alta ştie Maria Tănase să alinte Mărioarele, să fie iubite, să fie puternice, să legene alăptând pruncii, căci milioanele de Mării au încălzit la piept şi soarta ţării ăsteia. Când Măriile au fost înşelate în dragoste, blestemul Mariei Tănase a despicat cerul, “Cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă târâişul şarpelui”. Un fluviu de oameni a curs pe drumul spre cimitir la înmormântarea uriaşei cântăreţe. I-a rugat pe cei apropiaţi să-i aşeze capul în sicriu pe o pernă umplută cu petale de trandafiri din grădina tatălui, din mahalaua Cărămidarilor. Tot ce a făcut în viaţă Maria Tănase a ridicat temperatura sufletelor. În marele stadion Arena Naţională, când tricolorii marchează un gol, difuzoarele lansează refrenul Măriei „Şi-încă o dată, măi flăcăi, hop şi-aşa şi-aşa”, Ciuleandra îndeamnă la curaj românesc, la mândrie românească, la avânt spre izbândă. Dacă am putea să culegem un crâmpei din iubirea a două genii româneşti, să clonăm tresărirea de dragoste dintre ţăranul genial Brâncuşi şi tulburătoarea Maria, am perpetua frumuseţea în stare pură. Era arhicunoscută generozitatea Mariei. Nu a suportat să-l vadă trist pe birjarul bătrân care o purta spre cârciumioarele din Colentina unde cânta. „Moşule, nu mai ofta că n-ai bani de lemne, uite toţi banii mei”, şi i-a aruncat în braţe moşneagului cu hăţuri toată poşeta. Curgea cântul popular prin glasul altei Mării strălucitoare, Maria Lătăreţu, curgea ca un izvoraş de munte. A murit pe scenă Maria Lătăreţu, dar după ce a dat fior ultimei note din cântec. A primit tot pe scenă vestea teribilă a morţii fiicei, i-au murit Mariei Lătăreţu cinci copii. Soţul a luptat pe front, a căzut prizonier încercând să reîntregească harta ţării, a revenit după şapte ani când nici casa familiei n-a mai găsit-o. Dar a găsit-o pe slujitoarea neobosită a sufletului românesc, pe soaţa Maria Lătăreţu. În filmul mondial de mare anvergură despre Mântuitor, o teribilă actriţă româncă, Maia Morgenstern, a jucat rolul Mariei, Mama lui Iisus.
 

×