O muză de Formula 1

Momentul scrierii unei poezii, momentul aşternerii pe hârtie a unei pagini de roman sunt precum clipa aducerii pe lume a unui prunc, reprezintă clipe de graţie. Simţi că te atinge pe umăr muza. Unii au abonament la o muză de Formula 1, este o muză care dă din aripa de înger în viteza a cincea. Adrian Păunescu avea muza la purtător, se entuziasma de convorbirea cu un om interesant - scria o poezie, îl impresiona ceva cu rezonanţă de destin românesc - compunea cu grăbire zece strofe, îl necăjea ceva şi, din supărare, curgeau versurile ca o ploaie de flori. La spectacolul de la Galaţi al Cenaclului Flacăra, a fost invitat pe scenă un spectator tânăr, care a cântat foarte bine, acompaniindu-se cu chitara aninată la gât. “Du-te acasă, ia o sacoşă cu haine, din clipa asta faci parte din Cenaclu!”. În mersul autocarului spre Constanţa, Păunescu dictează o poezie, aşa, pur şi simplu, se revarsă versuri de mare originalitate, de simţire aleasă. Îl cheamă pe proaspătul cooptat în Cenaclu şi îi cere să facă o melodie pentru poezia născută de câteva minute. Emoţionat, debutantul se duce în spatele autocarului şi ciupeşte chitara, însăilând notele viitoarei melodii. Păunescu nu mai are răbdare: “Ce te mocăi, eu am scris poezia în 20 de kilometri şi tu nu compui cântecul de 40 de kilometri?”. La urcarea pe scena cu mii de spectatori, cântăreţul-debutant încă mai zdrăngănea chitara şi Poetul îi anunţă pe constănţeni că, în semn de preţuire, primul cântec va fi cel născut pe drum, acum o jumătate de oră. Solistul avea genunchii moi de emoţie, dar după refren, miile de spectatori sar în picioare, în aplauze. “Iubita mea, să ne-aruncăm în mare, şi să trăim în mare neînfrânt, să ne luăm dacă doreşti la vară, trei săptămâni concediu pe pământ”. Cântăreţul-debutant purta numele Vasile Şeicaru. Şlagărul “Aruncarea în valuri” i se cere şi azi la fiecare concert. În revista “Flacăra”, aceea de mare succes, Cornel Dinu primise o rubrică, semna articole de talent, cu multă cultură în texte. Cusurgiii bârfeau că articolele i le compunea naşul său, Fănuş Neagu. S-a enervat Cornel Dinu, s-a aşezat la un birou în redacţie şi, într-o oră, a scris sub ochii tuturor articolul, eliminând astfel orice suspiciune răutăcioasă a cârcotaşilor.