Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriam săptămâna trecută, într-un editorial numit “Corporaţiile preferă angajaţii stupizi” că oricât ar părea de absurd, nu doar ţara, ci şi firma la care lucrezi te vrea prost. Preceptul de bază a ajuns “îndeplineşte ordinele, execută sarcinile şi nu cerceta”. Şi atunci nu e deloc de mirare că nimeni nu mai anticipează crize şi nici nu le poate gestiona. Marile corporaţii au ajuns nişte coloşi cu picioare de lut care concurează cu brio la capitolul inerţie cu cele mai birocratice agenţii guvernamentale. Iar un un studiu recent realizat de doi universitari preciza că în marile bănci şi instituţii financiare sunt descurajate spiritul critic, iniţiativele şi, în general, demersurile care presupun gândire activă.
Sigur că atunci când susţii alături de puţini “ratăciţi” astfel de opinii rişti să fii considerat nebun. Dar când apare în Financial Times - reluat de Ziarul Financiar - ditamai Edmund Phelps să sugereze, cam în acelaşi timp cu tine, că politicienii i-au îndepărtat pe oamenii ingenioşi, şi acum, fără cei creativi, e greu de ieşit din criză - parcă-i altceva. Laureatul Nobel scrie în cotidianul britanic că politicienii au împiedicat inovaţia ori au redus stimulentele pentru cei dornici să inoveze. După o reducere majoră a dinamismului în anii ’60, ritmul de creştere al productivităţii a început să scadă aproape în toate statele occidentale, s-a înjumătăţit în SUA în anii ’70 şi a ajuns aproape de stagnare în Franţa, Germania şi Marea Britanie la sfârşitul anilor ’90. Politicienii au introdus reglementări care înăbuşă competiţia - au patronat grupuri de interese, direcţionând contracte mai avantajoase către ele. Ei au împiedicat inovaţia sau au redus stimulentele pentru cei dornici să inoveze. Având mai puţine motive să se teamă de competiţie, companiile sunt încurajate să-şi majoreze marjele.
Phelps evidenţiază - reiterez - că politicienii i-au îndepărtat pe cei buni, care puteau să-i ajute să iasă din criză şi merg înainte fără orizont, refuzând să-şi recunoască greşelile. Iar la nivelul marilor corporaţii, cocoloşite de politic, managerii încearcă să depăşească momentul critic pe seama reducerii costurilor cu personalul. Şi după ce disponibilizează un număr record de oameni constată că tot au pierderi. De ce? Pentru că n-au schimbat nimic în modul de administrare.
E limpede, singura resursă care ar permite ieşirea din criză este cea umană şi exact asta e distrusă. În managementul companiilor sunt impuşi indivizi raşi, tunşi şi frezaţi, “capabili” să răspundă la înalte comandamente. Ei au fost avizaţi de directori de resurse umane care habar n-au să găsească principalul “antidot” împotriva crizei: creativitatea. Căci, deh, creativitatea asta nu apare la comandă, într-un cadru înregimentat şi just planificat.
Ca să conchid, cât timp conservarea obedienţei şi a fricii constituie politică de stat nu poate fi generat un mediu în care să apară idei de ieşire din criză, ci doar să se conserve un cadru în care conduc indivizi ce funcţionează pe bază de: “Dacă-i ordin, cu plăcere”.
