România lui Soljeniţîn

Există într-unul dintre romanele lui Soljeniţîn, “Primul cerc”, dacă nu mă înşeală memoria, un personaj  care pleacă  împreună cu cumnata sa într-o excursie de o zi prin Rusia rurală. Uimit de ce întâlneşte în cale, respectivul, care lucra ca diplomat la Paris, zice: “Eu reprezint ţara, dar fără să mi-o reprezint mie”. Asta vrând să însemne că până atunci nu mai văzuse niciodată ceea ce se afla dincolo de marginile Moscovei. Şi ce se afla? Cam ce se află şi dincolo de marginile Bucureştilor. Sate risipite pe câmpuri, oameni risipiţi prin sate, câte o bisericuţă ici-colo, câte un cimitir stând smirnă  împrejurul bisericuţei, drumuri de pământ pe care trec care singuratice, stârnind rotocoale de praf, femei bătrâne înveşmântate în straie de culoarea rotocoalelor de ciori din văzduh. În general, o lume despre care cei doi par să nu ştie nimic. Şi chiar nu ştiu. În viaţa lor sunt împlântate până la plăsele doar Moscova şi Parisul. Să mai fie oare ceva înafara acestora? De necrezut, dar uite că este! Parcă nişte oameni! Mulţi dintre ei încă vii. Dar altfel decât cei doi călători din tren. Nicio asemănare între viaţa lor şi excursia de plăcere a acestora!

Excursioniştii  noştri, pe care îi chemă Ponta, Iohannis, Tăriceanu, Udrea sau Macovei, văd şi ei, tot aşa, nişte oameni, dar din goana maşinii sau a avionului. Nici n-au când să se mire de ceea ce văd, c-au şi ajuns de la Bucureşti la Bruxelles, unde, nu-i aşa?, reprezintă ţara. Asta cu nevoia de-a ţi-o reprezenta şi ţie este doar în literatură. În viaţa reală contează doar ce spune Bruxelles-ul. Ce spun chipurile celor aflaţi departe de tot sub burta avionului, e lipsit de interes. Bisericile, cimitirele îngândurate din jurul lor, drumurile pline de praf şi carele vârfuite cu zădărnicie de pe drumuri par să spună şi ele ceva, dar cine să le asculte? A le asculta înseamnă a-ţi reprezenta ţie însuţi ţara. Parcă e mai important s-o reprezinţi, decât să ţi-o reprezinţi! Aşa că mai scuteşte-ne cu gogomăniile dumitale , domnule Soljeniţîn! Eşti cam dus cu cercul, fie el şi primul.

Cum ar fi să-i vezi pe politicienii noştri pornind prin ţară în excursii de felul celei din cartea mai sus pomenită?! Adică domnul Iohannis, ditamai candidatul la Preşedinţia României,  să-şi lipească urechea de sufletul unui copil al străzii, ca de zidul unei biserici, crezând că si ceea ce răzbate  dinăuntru e România?! Cum să fie? Adică domnul Ponta, un candidat şi mai dihai, s-o ia de unul singur prin câteva sate din Bărăgan şi să întrebe: “Câţi dintre şcolarii de pe aici au plecat în ultimii ani la facultate?” Asta n-are niciun fel de legătură cu România. Cum să aibă? Şi adică doamna Macovei să meargă în faţa bătrânilor de la ţară care nu şi-au primit încă pământul moştenit de la părinţi şi să le spună: “Adresaţi-vă cu încredere justiţiei, vi se va face dreptate!” Oamenii ăştia reprezintă ţara. N-au timp pentru tot felul de nimicuri vetuste!