Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt mai bune la suflet decât mulți dintre noi, oamenii. Vorbesc de tomberoane, despre care eu cred că sunt cele mai miloase instituții publice! Nu le-am văzut niciodată să-i refuze pe cei ce le solicită ajutorul. Există în fiecare zi și la fiecare colț de stradă cineva care o face. Spre deosebire de adevăratele instituții publice, cele mari, cu zeci și sute de angajați, de la tomberoane nu pleacă nimeni cu mâna goală. Aici, cereriile sunt rezolvate pe loc. Atunci când nu se poate, chiar nu se poate, lucru certificat de privirile hămesite ale „funcționarilor” fără simbrie ai locului. Dar în marea majoritate a situațiilor se poate, astfel că solicitanții pleacă mulțumiți. Coaja de pâine pe care au găsit-o înăuntru și sucul rămas pe fundul unei cutii de carton sau aluminiu îi fac să privească încrezători spre ziua de mâine. Chiar dacă nu este ușoară, viața este totuși frumoasă!
Trăiască tomberoanele, care sunt atât de bune la suflet! Trăiască și câinii, care sunt funcționarii amintiți și care au întotdeauna grijă să lase și pentru oameni ceva! Fiindcă asta sunt cei ce apelează la milostenia lor mare, oameni, chiar dacă ai nimănui, chiar dacă aproape bătrâni, chiar dacă fără nimic pe lume, chiar dacă foști. Foști profesori sau foști ingineri sau foști regizori sau foste asistente medicale sau foști artiști plastici! Dar oameni, încă oameni, ceea ce vrea să însemne încă vii. Din cauza asta le și este foame câteodată. Foame și frig. Cu ce primesc de la tomberoane și le potolesc pe amândouă . Fiindcă ei n-au nevoie de mult. Coaja aia de pâine e prea destul pentru puținul pe care-l au zilnic de trăit. Și stropul de căldură, ce vine de la firea miloasă a tomberoanelor, le ajunge pentru a topi stratul de gheață în care umblă învelită lumea din jur.
Nu sunt doar la noi astfel de oameni, îi găsești peste tot, dar la noi parcă mai mulți ca oriunde. Exceptându-i pe cei care și-au ales singuri acest mod de viață, da, există și asemenea cazuri, clienții de fiecare zi ai tomberoanelor caută nu doar resturi de mâncare prin gunoaie, ci și răspuns la viața lor de acum printre resturile vieții lor din trecut. Oamenii ăștia, fiindcă asta sunt, repet, oameni, chiar dacă fără nimic și ai nimănui, au, fiecare, o poveste, adică un morman de amintiri pe care le cară strâns legate într-o bocceluță. Unii n-au puterea să mai iasă cu ele din iarnă. Rămân pentru totdeauna acolo! Ca să afli câte ceva despre toate acestea, ar trebui să întrebi câinii care-i însoțesc. Deoarece numai lor obișnuiesc să le povestească amintirile. Și tot cu ei vorbesc și despre viitor!
Există, n-am niciun dubiu , un dumnezeu al boschetarilor. Cred că el are în grijă bunătatea sufletească a tomberoanelor! Și tot el grăbește și venirea primăverii. Ca să nu se împuțineze chiar de tot poveștile pe care le au de spus oamenii câinilor.
