Un program?

O ţară nu există fără un program al persistenţei şi dezvoltării sale. Multă vreme programele au venit oarecum natural şi, astfel, spontan, întrucât spaţiile locuibile, resursele planetei şi enormele goluri separând nivelurile de civilizaţie şi evoluţie culturală ale comunităţilor umane indicau de la sine, clar, direcţiile înspre care se pot orienta politico-istoric şi economic statele. Programele naţionale actuale trebuie să vizeze structurile organizaţionale în societăţi, modalităţile de creştere economică şi dezvoltare cognitivă, ştiinţifică, spirituală. O ţară fără un program demn de acest nume lâncezeşte şi eşuează, iar programele României postrevoluţionare au fost mereu explicite în detalii, nu şi în viziune. Ce nu trebuie să lipsească unui program naţional? În primul rând centrarea pe o idee-forţă majoră, concretă şi specifică totodată, dar exprimabilă într-o frază, în câteva fraze, într-o coerentă imagine de sine a ţării.

Dacă lucrurile nu stau aşa, un program nu va dinamiza niciodată o naţiune. În al doilea rând, programul dezvoltării interne are să îşi afle corelativul drept o concepţie, de asemenea specifică şi proprie, de politică externă – aceea nu există decât în calitate de program naţional, bazat pe structuri internaţionale precum UE şi NATO, însă ireductibil la ele. În sfârşit, o astfel de corelare se va extinde asupra apărării, deci a securităţii propriei naţiuni, fiind expresia spiritului naţi¬unii căreia îi este dedicată.