x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Intel face software educaţional la Cluj

Intel face software educaţional la Cluj

de Alexandru Radescu    |    27 Noi 2013   •   17:11
 Intel face software educaţional la Cluj

În urma achiziţiei, la nivel mondial, a companiei Kno de către Intel, filiala de la Cluj unde se dezvolta software educaţional intră în componenţa gigantului IT american.

La centrul Kno de la Cluj, singurul birou din Europa, lucrează 35 de angajaţi care oferă soluţii pentru eReadere şi eTextbooks, unelte de colaborare şi evaluare a activităţii din clasă, managementul licenţierii şi distribuţiei de cărţi, precum şi soluţii complete pentru şcoli, incluzând date analitice despre activitatea şi evoluţia fiecărui elev (clasele I-XII).

În urma achiziţiei, conţinutul digital al bibliotecii Intel Education Solutions se ridică la peste 225.000 de titluri de cărţi pentru clasele 1-12 şi învăţământul superior, prin parteneriate cu 75 de edituri.

Inovaţiile Kno pot fi rulate pe diferite dispozitive şi sisteme de operare, fie că este vorba de iOS, Windows sau Android. Compania mai are centre de dezvoltare de software educaţional în SUA şi India.

În momentul de faţă. prezenţa Intel în România este reprezentată de: Biroul de Vânzări şi Marketing (Bucureşti), Centrul de Dezvoltare Software - software Open Source pentru dispozitive mobile (Bucureşti,) Centrul de Dezvoltare de Software Educaţional (Cluj), Subsidiara companiei Wind River – Galaţi (software pentru dispozitive „integrate”, regăsite în industrii precum cea auto, aerospațială, securitate sau sănătate).



 

 

×
Subiecte în articol: soft educational kno centru intel cluj