x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Reţeaua Orange 4G se extinde în 1000 localităţi. Din luna mai se va acoperi şi Litoralul

Reţeaua Orange 4G se extinde în 1000 localităţi. Din luna mai se va acoperi şi Litoralul

de Alexandru Radescu    |    31 Mar 2014   •   18:15
 Reţeaua Orange 4G se extinde în 1000 localităţi. Din luna mai se va acoperi şi Litoralul

Orange a anunţat azi extinderea reţelei 4G la nivel naţional, în 1000 de localităţi (toate reşedinţele de judeţ), cu o acoperire de 45% din populaţia României. Acest lucru este posibil şi datorită faptului că din 7 aprilie intră în vigoare licenţele obţinute în licitaţia de spectru. Tehnologia permite viteze medii reale de download de 30 Mbps şi upload de 15 Mbps. Împreună cu noua gamă de opţiuni dedicate, aceste viteze pot urca la viteze medii reale de download de 60 Mbps şi upload de 30 Mbps, au anunţat azi oficialii operatorului într-o conferinţă de presă.

În premieră în România, tot din 7 aprilie, Orange va asigura şi 4G+, un up-grade care va oferi clienţilor din 6 oraşe posibilitatea de a testa viteze de până la 300 Mbps pentru download, folosind echipamentele puse la dispoziţie de către Huawei (modem prototip). Este vorba de oraşele Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi şi Timişoara.

Orange România şi-a lansat serviciile comerciale LTE/4G în decembrie 2012, disponibile într-o primă fazã în zona centrală şi de nord a Capitalei, în staţiunile de pe Valea Prahovei şi zona Bran-Moieciu, pecum şi în Poiana Braşov. Zece luni mai târziu, în octombrie 2013, operatorul a extins aria de acoperire a reţelei 4G la nivelul întregii Capitale.

Schimbarile efective ale benzilor utilizate vor avea loc în noaptea de 31 martie-spre 1 aprilie, între orele 00.00 si 4.00 pentru banda de 1800MHz, urmând ca pentru banda de 900 MHz sa fie stabilită o alta data în cursul acestei săptămâni, care va fi anunţată, a precizat azi la arbitrul telecom. Intervalul orar ales este cel în care operatorii înregistrează de obicei cel mai redus trafic. 

Primă vara abonamentelor

Începând de astăzi, toate abonamentele Orange au trafic de internet 3G+ inclus, la viteze medii reale de download de 6,5 Mbps, cu acoperire de 94,08% din populaţie. Pentru a beneficia de viteze sau trafic de internet superioare celor incluse în abonament, din 7 aprilie, clienţii vor putea alege una dintre opţiunile noi dedicate.

În plus, minutele naţionale din noile abonamente Cangur şi Panteră pot fi folosite pentru apeluri internaţionale către reţelele fixe şi mobile din ţările UE, SUA şi Canada. De asemenea, noii clienţi care aleg abonamentele Panteră îşi vor putea folosi minutele, mesajele scrise şi traficul de internet în roaming, fără o taxă suplimentară. 

×